Rămâi conectat

Actualitate

Accident grav de microbuz: Șoferul a murit și 12 pasageri au fost transportați la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, marţi dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 7, în judeţul Arad. În accident au fost implicate un TIR şi un microbuz în care se aflau 16 pasageri.

Şoferul microbuzului implicat în accidentul produs marţi dimineaţă, pe DN 7, în oraşul Lipova, a murit, iar 12 pasageri au suferit răni şi au fost transportaţi la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat că accidentul s-a produs după ce un TIR a derapat, pentru că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed, iar conducătorul unui microbuz cu pasageri nu a putut evita impactul cu remorca, care a intrat pe banda sa de mers.

În urma coliziunii, 13 persoane din cele 16 aflate în microbuz au fost rănite, şoferul şi un alt pasager fiind încarceraţi. Şoferul a fost extras decedat de către pompieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, cei 12 pasageri răniţi, toţi muncitori care mergeau la o fabrică din Arad, au de la traumatisme uşoare la fracturi şi leziuni interne, ei fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu patru autospeciale SMURD şi două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, scrie Agerpres.

Traficul rutier a fost complet blocat în zona accidentului aproximativ 30 de minute, ulterior fiind reluat pe o bandă din cele două ale drumului. Poliţiştii estimează că circulaţia va reveni la condiţii normale în jurul orei 9,00.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cinci doctori și o asistentă, săltați și audiați de procurori după ce au luat mită de peste 40 de ori: Cadrele medicale nu ar fi primit doar bani, ci şi borcane cu miere de albine sau bulion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cinci doctori și o asistentă, săltați și audiați de procurori după ce au luat mită de peste 40 de ori: Cadrele medicale nu ar fi primit doar bani, ci şi borcane cu miere de albine sau bulion Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au început audierile într-un dosar de luare de mită după ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea