Duminică, 20 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sf Eftimie cel Mare
În fiecare an, în data de 20 ianuarie, Biserica Ortodoxa il pomeneste pe preacuviosul parinte Eftimie cel Mare. La fel ca și în cazul Sfântului Ioan Botezătorul, Eftimie se naște din pântece sterp și neroditor. Pavel și Dionisia, părinții lui, erau oameni cucernici. Ei ii pun numele de Eftimie, care în greaca înseamnă voie bună.
Eftimie s-a născut în orașul Melitina, în mitropolia Armeniei și își primește numele în conformitate cu făgăduința din Ceruri, deoarece pe când părinții săi se rugau bunului Dumnezeu să aibă fii, Dumnezeu trimite un înger să le spună să se bucure și să fie cu voie bună.
După moartea tatălui, Eftimie este dus de mama sa la Evtroiu, episcopul Melitinei, care îl va rândui în ceata clericilor. Dovedind o afinitate pentru învățăturile sfinte și datorită faptelor bune pe care le făcuse pentru cei nevoiași, a fost hirotonisit drept preot, urmînd să aibă grijă de sfintele mănăstiri și schituri. Pe când împlinise 29 de ani, se duce la Ierusalim și se sălășluiește într-o peșteră de munte alături de cuviosul Teoctist. Aici Eftimie izbăvește foarte mulți credincioși care erau suferinzi de boli grele.
Conform multor credinciosi ai vremii, acesta a hranit cu cateva paini mici patru sute de oameni care au venit in pelerinaj la manastirea acestuia. De asemenea, foarte multe femei care erau sterpe si nu puteau naste mergeau la el, iar datorita rugaciunilor sale si cu puterea lui Dumnezeu, femeile reuseau sa aiba copii.
Ajunge la nouazeci si sapte de ani iar Domnul il cheama la el, sa se bucure de viata vesnica dupa toate bunele pe care acesta le-a facut. In scrierile bisericesti acesta este descris ca fiind cuvios la chip, avand o fire fara rautate, alb la fata si vioi la trup si avea o barba lunga pana la brau.
Sursa: calendarulortodox.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României “Masacrul de la Jilava” este numele sub care a rămas cunoscută noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când un comando al mişcării legionare a executat cu sânge rege 64 de politicieni ce au făcut parte din regimul de autoritate personală […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă