Prioritatea Ministerului Transporturilor: Finalizarea autostrăzilor aflate în construcție
Prioritatea zero în mandatul de interimat de la transporturi este de a continua într-un ritm mult mai rapid implementarea contractelor care sunt în derulare în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.
„Din nou voi avea o întâlnire atât cu companiile cât şi cu constructorii dacă au apărut alte probleme între timp, în aşa fel încât să putem să finalizăm ceea ce s-a început, să demarăm alte proiecte noi. Este nevoie, pe de o parte, să continuăm ceea ce în ultimii doi ani, 2017-2018, s-a făcut şi în acelaşi timp să demarăm proiecte majore noi, pentru că avem un Masterplan care a fost aprobat, adoptat atât de către noi cât şi de şi Comisia Europeană şi pe care trebuie să îl urmărim şi să avem autostrăzi în România. Dar nu numai autostrăzi, avem nevoie şi de căi ferate, avem nevoie şi de trenuri, şi de vagoane care să fie moderne şi care să corespundă nevoilor pe care le au călătorii, aşa că avem atât contracte pe rutier semnate cât şi pe feroviar”, a spus Plumb.
Ea a menţionat că suma alocată pentru România pe infrastructura rutieră, feroviară şi navală este de 5,8 miliarde de euro.
„Din aceste 5,8 miliarde de euro suntem sub contract la 5,9 miliarde de euro, deci am depăşit un pic. Putem să depăşim 300% pentru că am aprobat acest lucru în colaborare şi cu acordul Comisiei Europene, şi de aceea aş vrea să pregătim şi să dăm drumul la proiecte majore pentru anii care urmează”, a spus Plumb.
În opinia acesteia, pentru orice proiect major sau orice investiţie de calitate, respectiv autostrăzi sau spitale, este nevoie de o pregătire de cel puţin trei ani.
„Un proiect major de autostradă sau dacă vreţi spitalele regionale – şi ele sunt investiţii majore – o investiţie de calitate are nevoie de o perioadă de pregătire. Orice proiect major, de anvergură are nevoie de o perioadă mai mare de pregătire. Aşa se întâmplă în cazul infrastructurii în transport, aşa se întâmplă şi în cazul infrastructurii din sănătate, dacă vorbim de spitale regionale, avem nevoie de o perioadă de pregătire de cel puţin trei ani. Aceste investiţii nu sunt făcute ca să se menţină pe o perioadă scurtă de timp ci pe o perioadă foarte lungă de timp ceea ce înseamnă că este nevoie şi de o pregătire a documentaţiei foarte bună”, a explicat şeful Fondurilor Europene.
În acest context, Rovana Plumb a menţionat că în cazul spitalelor regionale nu există niciun fel de renunţare. „Se vor face doar că perioada de pregătire pentru tot ceea ce înseamnă documentaţie tehnică este de aproape trei ani de zile. Important este că proiectele bune să fie continuate”, a mai spus Rovana Plumb.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării Românii pot trimite sesizări privind conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit online în scopuri malițioase prin intermediul paginii web a Ministerului Digitalizării. Conform unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial, aceste sesizări vor fi analizate și transmise […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar