FOTO: Om de zăpadă PSD-ist, cu găleata electorală, din vremurile de glorie ale partidului, o apariție inedită într-un sat din județul Alba
Doctrina PSD-ului, încă de pe vreme FSN-ului, din care provin alături de fostul PDL, a fost dorința de psd-izare a întregii Românii. De la sate până la ministere, funcții publice și cam tot ce prezenta vreun interes, au fost luate cu asalt de cohortele psd-iste care s-au succedat la putere și care au condus țara mai bine de 20 de ani.
Deși tineri, psd-iștii din Alba, nu se dezmint. Chiar dacă nu au reușit încă să psd-izeze toate instituțiile așa cum au făcut colegii lor din sudul țării, în special cei din Teleorman, junii social-democrați din Alba au psd-izat și ei ce au putut: un om de ZĂPADĂ!
Omului de zăpadă, așa cum îi șade bine unui psd-ist, are o găleată roșie în cap, ”relicvă” din vremurile de glorie ale partidului, când găleata juca un rol important în campaniile electorale ale partidului.
Probabil, tot în ton cu promisiunile partidului, omul de zăpadă psd-ist are pe post de nas un morcov roșu și alungit. I-a fi crescut și bietului om de zăpadă nasul de la atâtea promisiuni.
Din păcate, bietul om de zăpadă psd-izat se va topi odată cu venirea căldurii și va rămâne în urma lui doar găleata electorală!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Cresc tarifele pentru serviciile de pază prestate de Poliția Locală din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali
Cresc tarifele pentru serviciile de pază prestate de Poliția Locală din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali În ședința ordinară din data de 30 ianuarie 2025, consilierii locali vor avea de aprobat proiectul privind majorarea tarifelor serviciilor de pază oferite de poliția locală Alba Iulia. Citește și: VIDEO | „Turiști” în Alba Iulia: Poliția […]