VIDEO/ Mircea Hava: Proiectele de infrastructură de transport de la nivelul Regiunii Centru, soluţia liberală pentru dezvoltare în judeţele din centrul României
Partidul Național Liberal se pregătește de întocmirea Programului de guvernare cu care se va prezenta în alegeri, începând de anul viitor, iar în acest scop, la nivel regional au loc întâlniri la care participă reprezentanți ai organizațiilor județene care stabilesc și propun conducerii partidului lista proiectelor de investiții prioritare pentru regiune, dar și pe plan național.
La Alba Iulia, întâlnirea regională (pentru Regiunea de Dezvoltare Centru) a avut loc în 14 decembrie 2018. Au participat peste 250 de reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene ale Partidului Naţional Liberal, din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.
Rezultatele acestei întâlniri au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă la care au participat președintele PNL Ludovic Orban, vicepreședintele Raluca Turcan și președintele PNL Alba Mircea Hava.
În cadrul reuniunii a fost analizat atent Master Planul General de Transport al României (MPGT), documentul strategic ce defineşte şi prioritizează investiţiile în infrastructura naţională pe următorii 15 ani, în corelare cu situaţia reală, din teren, a investiţiilor realizate, aflate în derulare sau propuse pentru creşterea inter-conectivităţii regionale.
Potrivit președintelui PNL Alba, Mircea Hava, participanţii au convenit că investiţiile publice în infrastructură sunt vitale, nu numai pentru revenirea economică, dar şi pentru a clădi o economie stabilă şi performantă. România nu poate evolua fără modernizare la nivelul mediului construit sustenabil şi fără dezvoltarea susţinută a căilor de transport. Aportul la PIB al acestui domeniu este semnificativ, de aceea fiind necesar şi oportun ca sectorul public să se implice notabil cel puţin în zona construcţiilor „tehnice”, pentru a dinamiza nu numai sectorul de construcţii ci şi alte sectoare implicate, de la industria extractivă şi până la fabricanţi sau transportatori.
Liderul liberalilor din Alba a declarat că în urma analizei situaţiei infrastructurii de transport de la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru, reprezentanţii organizaţiilor judeţene ale PNL, întruniţi în şedinţă la Alba lulia, au adoptat următoarea rezoluție:
”Reprezentanţii organizaţiilor judeţene PNL din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, participanţi la întâlnirea regională din data de 14 decembrie 2018, analizând stadiul actual al infrastructurii de transport la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor, printr-o dezvoltare social-economică sănătoasă, solicită susţinerea Listei de proiecte anexate, ca propuneri de investiţii publice de mare interes local, regional şl naponal, care să fie incluse în Programul de Guvernare cu care Partidul Națonal Liberal se va prezenta la viitoarele alegeri, începând cu anul 2019”.
Pe lista de propuneri de investiții, la secțiunea infrastructură rutieră, se află: autostrăzile, Sebeş-Turda; Câmpia Turzii-Tg. Mureş; Sibiu -Braşov; Comarnic – Braşov; Sibiu – Piteşti; Tg. Mureş -Tg. Neamţ; drumurile transregionale: Braşov – Bacău; Braşov – Sighişoara – Tg. Mureş; Sf.Gheorghe – Miercurea Ciuc – Ditrău; Sărăţel – Tg. Mureş; Focşani – Tg. Secuiesc; variantele ocolitoare a municipiior Tg. Mureş; Braşov, Sfântu Gheorghe, Sighişoara, Miercurea Ciuc, Sibiu Sud; Mediaş; drumurile turistice Transfăgărăşan și Transalpina; drumul expres Piteşti – Braşov și reabilitarea tronsoanelor de drumuri naționale DN 13E: intorsura Buzăului – Barcani -Zagon- Covasna, DN 74: Brad – Abrud – Zlatna – Alba lulia, DN 74: Lunca (BH) – Arieşeni – Câmpeni – Turda (CJ).
Pe lista proiectelor de infrastructură aeroportuară prioritare la nivelul Regiunii Centru se află aeroporturile Sibiu, Tg. Mureș și Brașov.
Proiectele prioritare din infrastructura feroviară sunt: Sighişoara – Coşlariu, Coşlariu – Vinţu de Jos – Simeria; Predeal – Braşov; Braşov – Sighişoara; Sibiu – Agnita (importanta turistica PPP), Tg. Mureş – Sovata (importanta turistica PPP),. Luduş – Magheruş Sieu (importanta turistica PPP), Turda – Abrud (importanta turistica PPP), Bucureşti – Braşov (cale ferată cu viteză sporită), Coşlariu – Câmpia Turzii, Sibiu – Vinţu de Jos, Rm. Vâlcea Nord – Sibiu.
De asemenea, pe listă se află și proiecte, considerate prioritare, de Terminale Mulltimodale, respectiv: Brașov, Brașov – Feldioara, Tg. Mureș – Ungheni, Coșlariu, Sebeș – Vințu de Jos, Sibiu – zona Cargo Aeroport.
”Aceste proiecte nu sunt nici pentru mâine, nici pentru poimâine, sunt pentru viitor și în special tot ce înseamnă finanțarea acestor proiecte se bazează pe fondurile europene. Stăm foarte rău cu ceea ce înseamnă absorbția și asta nu din cauza Europei care face presiuni asupra noastră să luăm bani, ci din cauza Guvernuui cared nu a înțeles că o soluție sigură, reală, facilă de dezvoltare, este legată de bani europeni, iar exemplul îl aveți la Alba Iulia”, a declarat Mircea Hava.
Acesta a adăugat că aceste proiecte vor fi cuprinse în Programul de guvernare cu care PNL se va prezenta la alegeri: ”Nu este vorba doar de alegerile pe țară, este vorba și de alegerile europarlamentare și o parte dintre proiectele acestea vor fi și pentru mine ca o foaie de parcurs”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Căminul cultural din Mihalț va fi renovat printr-o finanțare PNRR: Licitația de peste 2 milioane de lei lansată pe SEAP
Căminul cultural din Mihalț va fi renovat printr-o finanțare PNRR: Licitația de peste 2 milioane de lei lansată pe SEAP Administrația comunei Mihalț a lansat recent, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, licitația care prevede renovarea energetică moderată a clădirii căminului cultural, contribuind astfel la îmbunătățirea furnizării de servicii publice la nivel local. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 4 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 5 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3