Proiecție specială la Șugag – „Transalpina – Drumul Regilor”
Duminică, 16 decembrie, începând cu ora 17.00, filmul documentar realizat de Astra Film, sub semnătura regizorului Dumitru Budrala, va avea o proiecție specială la Căminul Cultural din Șugag
- Peste 1.000 de spectatori au vizionat „Transalpina – Drumul Regilor” în cadrul proiecțiilor dedicate Centenarului
De Centenar, aniversăm cei 100 de ani ai României moderne celebrând Transalpina, șoseaua care traversează Carpații și aduce laolaltă locuitorii de o parte și de alta a munților. La fel ca acum 80 de ani, când regele inaugura șoseaua de la Săliște la Novaci, trecând prin Șugag.
Pentru a marca acest moment, duminică, 16 decembrie, la Căminul Cultural din Șugag (județul Alba), începând cu ora 17:00, va fi proiectat filmul „Transalpina – Drumul Regilor”, o producție Astra Film, în regia lui Dumitru Budrala.
În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, peste 1.000 de spectatori au umplut sălile dedicate proiecțiilor speciale ale documentarului, pentru a omagia Centenarul Marii Uniri în Sibiu, Săliștea Sibiului și Novacii Gorjului.
Drumul miturilor și legendelor
Transalpina este șoseaua care ajunge la cea mai mare altitudine din România, „Drumul Regilor” și al unirii. Antic drum al dacilor şi al romanilor, al transhumanţei, al miturilor şi legendelor, șoseaua leagă azi judeţele Alba şi Sibiu de Gorj şi Vâlcea. Filmul are o reală valoare documentară, folosind atât inestimabile imagini de arhivă, cât și savuroase interviuri cu localnicii. Din acestea spectatorii află de unde provine denumirea de „Drumul Regelui” sau cum în anii ’30 drumul a fost pietruit şi inaugurat în prezenţa regelui Carol al II-lea, fiind considerat la acea vreme o realizare tehnică extraordinară, cu un deosebit rol economic.
Firul șerpuit al drumului, cunoscut încă din Antichitatea timpurie, trece prin locuri cvasimitice, precum vechea cetate dacică de la Arcina, peștera Polovragi și cetățile de la Căpâlna și Tilișca, pe unde legendele spun că se preumbla însuși Zalmoxis, zeul suprem al dacilor.
„În sfârșit, un film documentar despre noi…”
“În sfârșit, un film documentar despre noi. Așteptarea a fost lungă, dar a meritat. Dumitru Budrala ne oferă drumul identității noastre, cu vorbe-văi și imagini-munți, cu legende și realități – repere palpabile vizual pentru a contura identitatea neamului nostru. Documentarul nu este cordial în sensul formal al cuvântului, ci tocmai invers, adică în sensul propriu-zis – de la inima autorului la cea a privitorului, din inima țării către toți cei ce simt românește, sau către cei ce vor să înțeleagă din interior acest simțământ”, spune Radu Stănese, cadru universitar la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.
Puțini sunt cei ce știu că Transalpina, șoseaua care ajunge la cea mai mare altitudine din România, traversează Munții Parâng chiar pe firul drumului care, timp de mii de ani, a legat Transilvania de Ţara Românească. Ca și Milcovul, Transalpina este un simbol al unității. Mai puțin cunoscută decât râul care a fost, timp de secole, granița dintre Moldova și Țara Românească, Transalpina ascunde însă mult mai multe povești și poartă o istorie cel puțin la fel de bogată.
Regizorul Dumitru Budrala* își pune semnătura pe un film rezultat din fascinația sa de o viață pentru poveștile pe care le ascund râurile, iezerele, crestele munților, văile și peșterile, povești care trec dincolo de fapte și date istorice, evocând însuși spiritul locului. Filmul propune o călătorie pe un drum de o frumusețe rară, de care și-au legat numele mai mulți regi, pierdut și redescoperit de multe ori de-a lungul vremii.
*) Dumitru Budrala este regizor, director de imagine și fotograf, fondator și director (din 1993) al Astra Film Festival, cea mai amplă manifestare dedicată filmului documentar organizată în România. A semnat filme documentare prezentate și premiate la festivaluri din Europa și din lume, precum „Blestemul ariciului”, „La drum” sau „Sibiu 825”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului