Bugetul pentru anul viitor depășește 1.000 de miliarde de lei pentru prima dată. Guvernul vizează un 2019 al investițiilor
Bugetul de stat pentru anul viitor depăşeşte pentru prima dată 1.000 de miliarde de lei, Produsul Intern Brut fiind estimat la 1.022 miliarde de lei, iar anul viitor va fi unul al investiţiilor, afirmă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
„Facem istorie. Avem circa 1.022 miliarde PIB estimat pentru anul viitor. Trebuie să fie un buget bine dezbătut pentru a arăta de unde vin banii, unde se duc, mai ales pe zona de investiţii. Mizăm pe o creştere economică de 5,5%. Vrem să mergem pe un deficit mult mai scăzut decât în 2018. Este o obligaţie pe care o asumăm faţă de Comisia Europeană, faţă de structurile internaţionale”, a afirmat ministrul Finanţelor marţi seara, la Antena 3.
Acesta a precizat că bugetul Ministerului Educaţiei creşte cu 15% faţă de acest an, conform protocolului încheiat cu sindicatele din învăţământul universitar şi preuniversitar, iar bugetul Sănătăţii va fi mai mare cu 8%.
„Pe Educaţie am semnat un protocol cu sindicatele din învăţământul universitar şi preuniversitar unde ne-am angajat la o creştere anuală a bugetului cu 15% faţă de anul curent şi asta se va face an de an, până când atingem angajamentul din Constituţie de 6% din PIB pentru Educaţie. Cel puţin pe Educaţie avem o creştere de 15% faţă de anul acesta, iar la Sănătate o creştere de 8%”, a explicat şeful de la Finanţe.
Totodată, acesta a menţionat că bugetele instituţiilor vor fi mai mari sau mai mici faţă de 2018 în funcţie de modul în care fiecare ordonator de credite îşi va justifica acţiunile pentru anul următor.
„Anul 2019 trebuie să fie un an al investiţiilor. Bugetul trebuie să intre la vot în Parlament după ce este foarte bine discutat, pe fiecare capitol în parte, pe instituţii, pe ordonatori principali de credite. Să se arate foarte clar că este orientat către investiţii. Pe de-o parte să ne onorăm investiţiile asumate pe zona de venituri ale populaţiei, adică pensii şi salarii, dar în paralel la fel de mult şi partea de investiţii. Se spunea că, dacă România va mai construi o autostradă, depăşeşte Portugalia la partea de PIB. Deci, este foarte important pentru noi ca ţară să investim. Am purtat nişte discuţii pe zona de infrastructură mare, de transport în special, astfel încât să ştim clar ce facem anul viitor şi lumea să înţeleagă exact care este stadiul fiecărui proiect în parte şi să ne poată contabiliza după ceea ce spunem foarte clar pe fiecare tronson de autostradă, drum expres, cale ferată sau altceva”, a arătat Eugen Teodorovici.
Referitor la faptul că bugetul nu poate fi aprobat fără acordul CSAT, ministrul Finanţelor consideră că, din punct de vedere al bugetului, Parlamentul este suveran.
„Peste CSAT, Parlamentul este totuşi suveran din punct de vedere al bugetului. Adică şi un aviz în CSAT poate fi discutat, comentat şi votat poate într-un alt fel”, a precizat Eugen Teodorovici.
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de preşedintele Klaus Iohannis, urmând să fie reluată pe data de 19 decembrie.
„Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite. Drept urmare, preşedintele României a decis reluarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 19 decembrie, pentru continuarea analizei subiectelor aflate pe ordinea de zi”, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan