Rămâi conectat

Curier Județean

Un adolescent, cercetat după ce a furat portmoneul unui vârstnic, într-o unitate sanitară din Blaj

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un minor care a furat portmoneul unui vârstnic a fost prins de poliţiştii din Blaj, la scurtă vreme după săvârşirea faptei. Cu ajutorul poliţiştilor, păgubitul şi-a recuperat banii şi actele.    

La data de 29 noiembrie 2018, în jurul orei 19.45, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj l-au depistat, în flagrant delict, pe un minor de 17 ani, din comuna Sâncel, imediat după ce a sustras portmoneul unui bărbat, în timp ce acesta se afla în sala de aşteptare a unei unităţi sanitare.

Se pare că tânărul ar fi profitat de neatenţia victimei şi i-ar fi sustras portmoneul în care avea actele şi suma de 135 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit păgubitului, iar faţă de tânărul prins în flagrant a fost întocmit dosar penal în care este cerceta sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Un accident rutier a avut loc duminică seara pe autostrada A10. Trei autoturisme s-au ciocnit în zona CIC Dumbrava. Citește și: FOTO | Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea