Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Omul de afaceri Viorel Bumbu a fost furat din cont, prin operaţiuni cu cardul

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Recent, am fost contacatat de omul de afaceri Viorel Bumbu, care mi-a declarat că a fost victima unui furt din contul personal, prin operaţiuni cu cardul. Acesta afirmă că în data de 12 ianuarie 2012 a încercat să extragă din contul personal suma de 2.500 de lei, cu cardul, de la bancomatul filialei Băncii Transilvania din Ampoi 2, iar bancomatul a afişat că tranzacţia nu a reuşit. A mai încercat încă o dată, dar pe ecran a apărut acelaşi mesaj: „tranzacţie nereuşită”. Având nevoie de bani, omul nostru s-a prezentat la casieria băncii şi a ridicat suma de 2.000 de lei. La aceeaşi filială a Băncii Transilvania, din Ampoi 2. În data de 18 a aceleiaşi luni, deci 6 zile mai târziu, Viorel Bumbu a solicitat extras de cont de la bancă şi… surpriză! Din cont nu-i lipsea doar suma de 2.000 de lei, în posesia căreia intrase, ci şi suma de 2.500 de lei, pentru care fusese informat că tranzacţia nu a reuşit!
Iată ce declară păgubaşul, în acest sens: „Studiind extrasul de cont am constatat că la prima tentativă de a extrage de la bancomat suma de 2.500 de lei, suma respectivă se regăseşte atât la rubrica Debit, cât şi la rubrica Credit. Cu alte cuvinte, banii mi-au fost luaţi din cont, dar pentru că nu mi i-a eliberat bancomatul, mi-au fost puşi la loc. La a doua operaţiune suma de 2.500 de lei figurează doar la rubrica Debit, iar la credit… nimic. Asta înseamnă că banii mi-au fost luaţi din cont, nu mi-au fost eliberaţi de bancomat, dar nici nu au fost puşi la loc. Aceste tranzacţii au afectat şi soldul, la sfârşitul zilei, căci în loc să am în cont suma de 9.704,99 lei, m-am trezit numai cu 7.204,99 lei. De fapt, din 11.712,99 lei mi s-au luat 2.000 de lei, pe care i-am scos de la casierie, dar şi cei 2.500 de lei, pentru care tranzacţia nu a fost validată şi în posesia cărora, practic, eu nu am intrat! Prin urmare, m-am trezit cu 4.500 de lei mai puţin în cont…” (vezi facsimilul alăturat, după extrasul de cont)
Prima bănuială a lui Viorel Bumbu a fost că i s-a clonat cardul. A luat legătura cu funcţionarul băncii respective, care îi gestionează contul şi acesta a răspuns uluit: „Nu ştiu ce s-a întâmplat!” Bumbu a apelat la sucursala băncii, pentru refuz de plată şi banii lipsă i-au fost puşi la loc în cont, în data de 18 ianuarie. Ceea ce nu a aflat nici până acum, însă, este locul unde au fost depuşi banii lipsă, în urma tranzacţiei nereuşite. Viorel Bumbu ne-a mai declarat că nu ar fi apelat la ziarul „Unirea”, dar a simţit că e de datoria sa să atragă atenţia cititorilor noştri, care fac operaţiuni şi tranzacţii cu cardul, că este bine să-şi verifice cu scrupulozitate contul, ca să nu aibă surprize. Mai mult, trebuie să sesizeze şi dispariţia sumelor mici, pentru că 5 lei, sau 10 lei, luaţi de la 100 de persoane, înseamnă deja un furt de proporţii însemnate. Întrebat ce are de gând să facă mai departe, Viorel Bumbu ne-a declarat: „Consider că aceste «mici nereguli» tind să devină o practică curentă a unor bănci şi că se fură din banii clienţilor, inducându-le acestora ideea că li s-a clonat cardul. În acest caz, eu voi sesiza organele în drept, pentru infracţiunea de furt!”
În concluzie, atragem încă o dată atenţia: verificaţi-vă în permanenţă contul, solicitaţi extrasul de cont periodic şi sesizaţi chiar şi lipsa sumelor mărunte!
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

Ziarul Unirea

Publicat

în

MESAJE de PASTE fericit • Texte cu URARI, FELICITARI de Paste 2024, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti • Felicitare de Paşte pentru persoanele dragi, prieteni, părinți, profesori, bunici, colegi, iubit(ă), sefi. Mesaje de Paște prin SMS,  gânduri pe care le poţi trimite prietenilor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Învierea Domnului aduce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea