Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

FOTO: Azi, la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a fost primul semnatar în ”Cartea Centenar”, o reeditare a ”Cărții de Aur” de la 1929

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Președintele României, Klaus Iohannis a fost, astăzi, primul semnatar al Cărții Centenar, o reeditare a Cărții de Aur a Serbărilor Unirii, datată în 1929 și reprezentând una dintre cele mai importante piese aflate în patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

La Cotroceni, în prezența unei numeroase delegații a județului, condusă de primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, și de Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, a avut loc ceremonia de semnare în Antologia de semnături ”Cartea Centenar”, primul semnatar fiind însuși președintrele României. El a semnat cu un stilou special creat pentru această ocazie, instrument confecționat de Casa Poenari dintr-o bucată de lemn din Gorunul lui Horea.

Prin semnăturile personalităților contemporane, la o distanță de aproape un veac de la crearea ”Cărții de Aur”, Antologia de semnături ”Cartea Centenar” își propune să devină o piesă istorică.

La ceremonie au fost invitați să semneze, într-o ordine orientativă, pe lângă președintele României, primul-ministru, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, senatori, deputați, familia regală, președintele Academiei Române, președintele Consiliului Județean Alba, primarul municipiului Alba Iulia, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din România, veterani de război, precum și alte personalități contemporane marcante.

*”Cartea Centenar” – punte de legătură între trecut și viitor

Inițiativă a CJ Alba în colaborare cu Muzeul Unirii Alba Iulia Antologia de semnături ”Cartea Centenar” este un proiect realizat de Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Ideea de la care a pornit acest proiect este ”Cartea de Aur” a Serbărilor Unirii, una dintre cele mai importante piese aflate în patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Scopul proiectului este de a realiza, în anul Centenar, o a doua ”Carte de Aur” a Serbărilor Unirii, o ediție aniversară dedicată Centenarului.

”Cartea de Aur” a Serbărilor Unirii considerată prima de acest fel, datată în anul 1929, a fost concepută ca o operă de artă unică din dorința și pe cheltuiala principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino. Este un manuscris pe pergament, realizat manual pentru serbarea primilor 10 ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, aparținând patrimoniului cultural național mobil. Aceasta fusese gândită drept o antologie de semnături a celor ce, într-un fel sau altul, au desăvârşit idealul naţional. Menită a păstra peste generaţii numele celor ce au trudit pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, cartea a fost donată în anul 1929 muzeului din Alba Iulia, constituind la vremea aceea una dintre cele mai valoroase piese ale muzeului.

Cu prilejul Serbărilor Unirii, ce s-au desfășurat la Alba Iulia, la 20 mai 1929, muzeul a primit numele de Muzeul Unirii. Ineditul exemplar a fost ornamentat, asemenea incunabulelor medievale, prin pictare tradițională, în stilul Art Nouveau, de către pictorița Cecilia Cuţescu Storck (1879-1969). Filele, din pergament gros, au fost lucrate independent şi apoi legate două câte două, cu excepţia fasciculei finale care a fost prinsă de un cotor de hârtie mai groasă. Miniaturile au fost realizate în acuarelă cu accente în tuş sau pastel iar fondul chenarelor a fost realizat în pulbere fină de aur sau argint.

Personalități care au semnat în “Cartea de Aur”: Familia Regală a României; Regența: Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan; Corpul diplomatic din străinătate, Edgar Mavrocordat, Grigore Bilciurescu, Constantin Longo Rasconu; Crucea Roșie română: Regina Maria; Reuniunea femeilor române: Maria B. Brâulescu.

*”Cartea Centar”, decorată cu elemente ce se regăsesc în Sala Unirii

Coperțile acestui volum sunt îmbrăcate în piele de culoare maro cu două încuietori și patru butoni din metal. Decorul butonilor de sprijin sunt o interpretare a celor de pe prima carte. Prin caracteristicile sale aceasta se înscrie în categoria pieselor bibliofile.

Decorul pentru Coperta 1 este constituit din două elemente grafice aurite inspirate dintr-o friză decorativă aflată în interiorul Sălii Unirii. Între cele două elemente grafice se înșiruie 16 elemente grafice derivate dintr-un medalion aflat în Sala Unirii. În centru este poziționată actuala stemă a României. Pentru Coperta 2 s-au folosit aceleași elemente grafice ca și pe prima copertă. Decorul din centrul coperții, realizat emboss, reprezintă un mix de elemente arhitectonice din interiorul Sălii Unirii.

Filele realizate din hârtie manuală filigranată sunt înnobilate cu ornamente pictate și realizate în creion, ceea ce aduce un plus de simbolistică volumului.

Cartea este prevăzută pentru semnături ale invitaților de onoare ca parte în cadrul Ceremoniei de Semnare în Antologia de semnături ”Cartea Centenar”. Fiecărei personalități contemporane marcante îi va fi dedicată câte o pagină. Aceștia vor face câte o înscriere pe pagină, sub formă de autograf, însoțit de numele instituției pe care o reprezintă, funcția, numele și prenumele și data semnării.

*Stilou ”Poenari” din lemn din Gorunul lui Horea și aparat foto din lemn de cireș pentru ceremonie

Ceremonia de semnare s-a dorit a fi un eveniment complex, care a urmat un principiu unic de organizare începând de la expunerea și prezentarea volumului, semnarea acestuia cu un stilou ”Poenari”, până la ședința foto. La fel ca semnătura celor care au luat parte la acest moment, și instrumentul de scris este unic, cu atât mai mult când acesta are aspectul și povestea „Poenari”.

Românul Petrache Poenaru, în anul 1827, a fost cel care a brevetat în Franța invenția ”Condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”. Preluând metoda lui Petrache Poenaru, Lucian Poenari a adus un plus de eleganță prin transformarea unui instrument de scris într-un accesoriu personalizat.

Lucian Poenari a realizat o operă originală, dedicată Centenarului, un stilou unic, meșterit cu migală din esență de lemn și combinat cu diferite materiale inedite. În șlefuirea stiloului și a peniței acesta a ținut cont de caracteristicile hârtiei precum și de faptul că acesta va trebui să reziste la peste 100 de stiluri de scris. În confecționarea stiloului acesta a folosit o ramură din Gorunul lui Horea, un gorun vechi de circa 400 de ani, aflat în Cimitirul Eroilor din satul Țebea, județul Hunedoara.

Ceremonia de Semnare s-a finalizat cu o ședință foto în fața drapelului României. Fotografiile vor fi realizate în tehnica fotografiei pe sticlă, aceeaşi cu cea folosită acum 100 de ani de către fotograful Unirii, Samoilă Mârza, cu un aparat foto din lemn de cireş. Acesta a fost cumpărat pe bucăţi şi recondiţionat. Obiectivul are peste 100 de ani, este englezesc, lucrat manual şi foarte luminos.

Fotografiile realizate, stiloul ”Poenari”, Antologia de semnături ”Cartea Centenar” alături de ”Cartea de Aur” a Serbărilor Unirii vor deveni piese de bază în expoziția permanentă din Sala Unirii din Alba Iulia, al cărei vernisaj va avea loc la 1 Decembrie 2018.

[nggallery id=6352]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea