Mâine, ora 18.00, Volei Alba Blaj – VK UP Olomouc, în Sala “Transilvania” din Sibiu | Vicecampioana Europei, în cursă spre grupele Champions League
Volei Alba Blaj, vicecampioana Europei, dispută marți, 30 octombrie, de la ora 18.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu, locația obișnuită a jocurilor interne din competiția supremă de pe „Bătrânul Continent”, returul cu VK UP Olomouc, din cadrul turului secund preliminar al Ligii Campionilor.
Formația din “Mica Romă” este favorită la calificare, după victoria din Cehia, 3-2, una conturată cu greutate, după o replică dârză a oponentelor. Cu siguranță iarăși va fi un pelerinaj al suporterilor blăjeni către Sala “Transilvania”, ca de fiecare dată la meciurile internaționale, în condițiile în care clubul asigură gratuitatea deplasării. Comparativ cu primul joc oficial al sezonului, cel de la Olomouc, antrenorul Darko Zakoc se poate baza în această dispută și pe ultimele două nou-venite, Maja Aleksic și Aleksandra Cirovic, voleibalistele din țara campioanei mondiale, Serbia, incertă fiind, în continuare Nneka Onyejekwe. „Este a doua repriză, chiar dacă am câștigat acolo, nimic nu e stabilit. Ne aflăm într-o poziție mai bună decât la meciul anterior, suntem aproape să strângem o echipă completă, avem acum mai multe soluții și sper că vom face dovada că suntem favoriți în această rundă și trebuie să confirmăm acest lucru și pe teren”, a menționat Darko Zakoc. „Cred că suntem mult mai pregătite pentru meciul de retur, avem și avantajul că jucăm acasă și publicul o să fie alături de noi. Ne dorim foarte mult această calificare, ne vom mobiliza și vom demonstra asta în teren”, a declarat Ioana Baciu, cea mai bună jucătoare a confruntării din Cehia, când a realizat 25 de puncte.
*13, număr cu noroc!
Pentru Volei Alba Blaj această dispută este a 13-a de nivel european sustinută în Sala “Transilvania”, în a 5-a participare în competițiile continentale, Cupa CEV și Champions League. VK UP Olomouc este al 13-lea adversar întâlnit în această perioadă, iar în cazul unui succes, acesta ar fi al 13-lea obținut în Europa de reprezentanta României, echipă care, sezonul trecut a reușit să joace, la București, finala Ligii Campionilor. Pentru Volei Alba Blaj, miza acestei campanii este calificarea în grupele Champions League, iar după dubla cu vicecampioana Cehiei o așteaptă un duel mult mai dificil, cu Allianz MTV Stuttgart, în turul al treilea preliminar (6/7 noiembrie – acasă, 13 noiembrie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 10 minute
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri