Rămâi conectat

Curier Județean

Vânzătoare din Baia de Arieș prinsă cu nereguli la înregistrarea încasărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cu ocazia unui control efectuat la o societate comercială din Baia de Arieş, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au constatat că vânzătoarea nu a evidenţiat în casa de marcat suma de 210 lei, provenită din încasări dar şi că oferea, spre vânzare, 11 litri de alcool pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.

Vânzătoarea a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparte de marcat electronice fiscale precum şi în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar cei 11 litri de alcool au fost confiscaţi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Un accident rutier a avut loc duminică seara pe autostrada A10. Trei autoturisme s-au ciocnit în zona CIC Dumbrava. Citește și: FOTO | Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea