Deputatul Ioan Dîrzu: Începerea anului universitar este un moment al speranței, al ambițiilor și al proiectării
nceperea anului universitar este un moment al speranței, al ambițiilor și al proiectării. Este momentul în care bobocii din anul întâi întâlnesc o nouă lume plină de cunoaștere, unde aripile li se deschid și oportunitățile profesionale încep să apară. Sigur, concursul cadrelor universitare și al întregii comunități universitare trebuie să fie nelipsit. Este un îndemn, dragi profesori și studenți mai mari, de a avea grijă de noii membri ai familiilor universitare din care faceți parte.
Începerea anului universitar este și un moment al speranței pentru actualii studenți și cadre universitare. Este vorba despre speranța de a avea un învățământ de calitate, cu drepturi respectate și coeziune socială în comunitatea universitară.
Acum, la început de an universitar, în an Centenar, tot ce îmi doresc este să ne concentrăm în a asigura un învățământ superior centrat pe student. Îmi doresc ca toate universitățile din România să respecte legea și să nu mai lezeze drepturile studenților și profesorilor. Îmi doresc ca toate cadrele universitare să fie tratate egal și respectate de către rectori și aparatul administrativ al universităților. Îmi doresc să avem calitate, nu cantitate!
Mediul universitar românesc este dator să renască din propria cenușă iar noi, politicienii, suntem datori să ne asigurăm că finanțarea universitară trebuie să vină proporțional cu buna-credință, profesionalismul și performanțele manageriale ale conducerii universităților.
Încerc să transmit astăzi un mesaj al studenților și profesorilor către conducerea universităților din România și să le spun că autonomia universitară nu înseamnă puterea de a face ce dorești, ci dreptul și responsabilitatea de a performa prin propriile puteri. Condiția, însă, rămâne aceea de a fi capabili și doritori de schimbare!
Îi rog și pe reprezentanții autorităților locale să nu uite de universități, să le finanțeze să le promoveze, pentru că, în fond, universitatea face parte din comunitatea locală și este sau poate fi cartea de vizită a fiecărui oraș în care se află.
În final, dragii mei studenți, onorate cadre universitare, vă doresc din toată inima un an academic plin de performanțe, idei luminate, putere de muncă și inspirație. Voi rămâne un fidel prieten al universităților românești, un sprijin în Parlamentul României pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea învățământului superior românesc și al cercetării științifice.
Cu încredere,
Ioan Dîrzu
Deputat PSD de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: Construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de peste 117 hectare și centrală electrică fotovoltaică. Proiectul a primit acordul din partea APM Alba
Blaj: Construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de peste 117 hectare și centrală electrică fotovoltaică. Proiectul a primit acordul din partea APM Alba Ca urmare a cererii adresate de o companie din București înregistrată la Agenția pentru Protecţia Mediului Alba cu nr. 10489/22.09.2023, APM Alba a emis în data de 18 decembrie 2024, acordul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun