FOTO. „Săptămâna Mobilității” a mobilizat peste 350 de voluntari, la Aiud
În perioada 16 – 22 septembrie 2018, în municipiul Aiud s-a desfășurat „Săptămâna mobilității”, eveniment prin care administrația locală a promovat folosirea de forme alternative de transport și împreună cu voluntari a organizat acțiuni de ecologizare. Aiudenii au demonstrat încă o dată că le pasă de orașul în care trăiesc, astfel că peste 350 de elevi și profesori ai școlilor aiudene, funcționari publici, deținuți ai Penitenciarului Aiud și alți cetățeni au ecologizat zone precum Valea Aiudului, zona stadionului și a gării, zona pădurii Legheleu și a Văii Lupului și zona Pădurii Sloboda.
În cadrul evenimentului au fost implicate și grădinițele din Aiud prin organizarea unor competiții sportive cu componente de educație ecologică. Prin intermediul sportului, micuții au învățat cum se sortează deșeurile reciclabile, importanța sortării, precum și impactul pozitiv pe care acțiunile lor îl pot avea asupra mediului înconjurător.
„Săptămâna Mobilității” la Aiud a fost organizată de către Primăria și Consiliul Local Aiud în colaborare cu Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, Grădinița cu Program Prelungit „Primii Pași”, Școala Gimnazială „Axente Sever”, Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea”, Colegiul Național „Bethlen Gabor”, Colegiul Național „Titu Maiorescu”, Colegiul Tehnic Aiud, Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Ciumbrud și Penitenciarului Aiud, dar și cu sprijinul operatorului de salubrizare SC Greendays SA.
Birou Comunicare și Relații Publice
[nggallery id=6172]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
23 noiembrie 2024 | COD GALBEN de VISCOL și VÂNT în zona montană din Alba și alte județe: Rafale de până la 50…70 km/h
23 noiembrie 2024 | COD GALBEN de VISCOL și VÂNT în zona montană din Alba și alte județe: Rafale de până la 50…70 km/h ANM a emis sâmbătă dimineața o atenționare meteo cod galben de viscol și vânt puternic valabil sâmbătă, 23 noiembrie 2024, în intervalul 10.00 – 23.00, în Alba și alte județe din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii