FOTO. Mașină de aproape 20.000 de euro a Poliției Locale Sebeș, inscripționată greșit. Cum au scris numele instituției pe un autoturism de patrulare
Poliţia Locală Sebeş s-a dotat recent cu o mașină nouă, Dacia Duster, care a fost inscripţionat greşit, prin scrierea incorectă a unui cuvânt din denumirea instituţiei.
Astfel, în loc de Politia locală Sebeş, cei care s-au ocupat de inscripţionarea autoturismului au scris ”POLTIA” locală Sebeş, fără un „i“.
Greșeala nu a fost observată de angajaţii şi reprezentanţii instituţiei, iar maşina a fost ”scoasă” la patrulare pe străzile municipiului Sebeş.
Cei care au observat greşeala au fotografiat maşina şi au postat pozele pe internet. Unul dintre cei care a postat fotografii cu autoturismul poliţiei locale a scris că ”Dăncilă a ajuns primar la Sebeş”.
Un altul a precizat că, probabil, la mijloc, este o neatenţie, în timp ce un alt comentator a precizat că ar fi nevoie de o demisie de onoare. Autoturismul a fost achiziţionat prin procedură de cumpărare directă, în iulie 2018, cu suma de 91.899,15 lei (19.725,50 euro).
Reprezentanţii Direcţiei ”Poliţia Locală” din cadrul Primăriei Sebeş au precizat că eroarea de scriere a cuvântului ”poliţia” va fi remediată. De pe site-ul instituţiei aflăm că ”Poliţia Locală Sebeş îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale”. Direcţia de specialitate are un număr de 15 angajaţi.
Atribuţiile poliţiştilor locali sunt următoarele: asigură ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; circulaţia pe drumurile publice conform competenţelor prevăzute de Legea 155/2010; disciplina în construcţii şi afişajul stradal, activitate comercială; protecţia mediului; alte domenii stabilite prin lege.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cifrele unui deceniu cu Iohannis Președinte al României. Cristian Păun, profesor universitar originar din Alba: „După zece ani ne aflăm într-o mare fundătură”
Cifrele unui deceniu cu Iohannis Președinte al României. Cristian Păun, profesor universitar originar din Alba: „După zece ani ne aflăm într-o mare fundătură” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu o sinteză în cifre a unui deceniu în care Klaus Iohannis a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii