Ministrul Victor Negrescu, la Alba Iulia: „România Digitală va fi un concept central pe perioada exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene“
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a organizat vineri, 14 septembrie 2018, la Alba Iulia, o nouă consultare cetățenească privind viitorul Uniunii Europene, având ca tematică „Europa convergenței: inovare și digitalizare“.
Evenimentul, organizat împreună cu Institutul European din România şi beneficiind de sprijinul Universității „1 Decembrie 1918“, s-a bucurat de prezența a numeroși reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, jurnaliști, exponenți ai mediului asociativ și academic, precum și cetățeni ai judeţului Alba.
În intervenția sa, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat că țara noastră rămâne pe deplin angajată în raport cu obiectivul de definitivare a Pieţei Digitale Unice, ca una dintre temele centrale ale agendei europene.
„România a fost întotdeauna o ţară dinamică şi orientată spre viitor, care a îmbrăţişat rapid şi a valorificat noile tendinţe tehnologice și serviciile digitale. Nu întâmplător am ales să abordăm această tematică la Alba Iulia, oraşul-simbol al Marii Uniri, devenit astăzi orașul-pilot din România unde, în anul Centenarului, se testează 100 de proiecte subsumabile conceptului de smart city“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
De asemenea, oficialul a subliniat faptul că digitalizarea reprezintă o investiție strategică pentru economia Uniunii Europene, aceasta putând contribui în mod semnificativ la creșterea eficienței și a productivității, precum și la generarea unor economii substanțiale la nivelul cheltuielilor publice. În acelaşi timp, ministrul a menționat că cercetarea și inovarea contribuie în mod direct la prosperitatea Europei și la bunăstarea societății și a cetățenilor europeni, ameliorând condițiile de viață și de muncă ale europenilor, îmbunătățind competitivitatea Uniunii Europene, dar și stimulând creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
„Printre obiectivele urmărite de România, atât în calitate de stat membru, cât şi ca viitoare Preşedinţie la Consiliul Uniunii Europene, se numără: reducerea decalajelor digitale, dezvoltarea competențelor digitale, precum și creșterea capacității și a capabilităților concrete ale Uniunii Europene de a contracara atacurile cibernetice şi criminalitatea informatică. În același timp, trebuie să utilizăm și să promovăm toate capacitățile existente de cercetare și inovare în întreaga Uniune Europeană, iar promovarea sinergiilor între toate instrumentele și programele disponibile, precum și stimularea participării tuturor statelor membre sunt importante pentru realizarea obiectivelor stabilite în acest domeniu“, a evidenţiat Victor Negrescu.
Informații suplimentare
Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, și Institutul European din România au lansat pe 9 mai 2018 o serie de „Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene“. Ciclul de evenimente are ca scop dezbaterea liniilor prioritare viitoare ale proiectului comunitar și se înscrie în cadrul generat de inițiativa lansată la nivel european și andosată la nivelul statelor membre (documentul „Inițiativa Consultărilor cetățenilor UE – cadrul comun“ / „EU Citizens’ Consultations Initiative – Joint Framework“). Consultările cetățenești constituie astfel cadrul democratic pentru a dezbate cele mai importante teme la nivel european, atât cele care privesc direct România și pe cetățenii săi, cât și cele relevante pentru viitorul Uniunii Europene.
Evenimentul de lansare la nivel național a avut loc în 9 mai, la București, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, în contextul aniversării Zilei Europei, cu participarea reprezentanților administrației publice centrale, ai Parlamentului României, ai corpului diplomatic acreditat la București, ai mediului academic, exponenților mediului asociativ, ai instituțiilor de învățământ din București, elevilor, studenților și reprezentanților mass-media. Consultările continuă, în septembrie 2018, în diferite localități din principalele regiuni istorice ale României, iar concluziile vor fi prezentate la București, în luna octombrie a acestui an.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan