FOTO. Deschiderea anului școlar la Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia
Sute de elevi au participat, luni, la deschiderea anului școlar la Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Școlarii au venit frumos îmbrăcați, cu buchete de flori în mâini, iar cei micuți au fost însoțiți de părinți. La ceremonie au participat pe lângă profesori și elevi, inclusiv părinți, a fost prezent deputatul Ioan Dîrzu și inspectorul școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș.
Cursurile noului an şcolar care încep luni însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019).
Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.
Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfăşurarea programului ‘Şcoala altfel’ nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se vor organiza, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.
Totodată, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.
În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.
[nggallery id=6090]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan