Fructe, legume şi lactate pentru elevi. Ce alimente mai primesc elevii în anul şcolar 2018-2019
Programul european prin care elevii sunt încurajaţi să consume fructe şi lapte în şcoli este reluat odată cu începerea anului şcolar în statele membre participante.
României i-au fost alocate în acest an 17,61 de milioane de euro pentru acest program, din care peste 10 milioane de euro reprezintă fonduri pentru distribuirea lactatelor, a treia cea mai mare sumă la nivelul blocului comunitar.
Comisia Europeană a aprobat în martie alocarea a 17,61 de milioane de euro pentru programul amintit.
Pe lângă fructe, legume şi lactate, elevii români vor primi, începând cu anul viitor, şi câte un borcan de miere polifloră pe lună, program ce va fi însa finanţat în întregime de către statul român.
Mărul, cel mai distribuit în România
În ceea ce priveşte bugetul total alocat de Uniunea Europeană pentru schemele de încurajare a consumului Bugetul total al UE pentru schemele de încurajare a consumului de fructe şi legume şi de distribuţie a laptelor este de 250 milioane de euro pe an.
Potrivit Comisiei, în anul şcolar 2016-2017, peste 30 milioane de elevi, în principal copii cu vârsta între 6 şi 10 ani, au participat la cele doua programe şi au primit, în total, 74.000 tone de fructe şi legume şi peste 285.000 tone de produse lactate. În afara de distribuirea acestor produse, programul UE pentru şcoli promovează obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor şi include activităţi didactice specifice despre importanţa unei bune alimentăţii şi despre producerea alimentelor.
Cel mai distribuit fruct în şcolile UE în perioada 2016-2017 a fost mărul, urmat de pere, prune, piersici, nectarine, portocale, căpşuni şi banană.
Sursa: portalinvatamant.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h Traficul rutier de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, s-a deschis, începând cu ora 13.45, potrivit IPJ Sibiu. Șoferii trebuie să fie prudenți în continuare și în contextul viscolului puternic s-a instituit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan