Benny Adegbuyi – fenomen al kickboxului mondial. Cel mai bun greu român a copilărit la Aiud
Benny Adegbuyi, cel mai bine cotat luptător român la categoria grea, face parte dintre sportivii celebrii care au trăit în județul nostru. S-a născut la Cluj-Napoca din mamă româncă și mai are o soră mai mică. Tatăl său este originar din Nigeria, unde este decanul unui institut politehnic. A copilărit în Aiud. Momentan, trăiește în capitala București unde se și antrenează.
Benny Adegbuyi are parte de un nou examen dificil la mijlocul lunii septembrie, iar o victorie l-ar aduce din nou în fața unui meci cu centura mondială Glory pe masă.
Benny Adegbuyi îl va înfrunta pe 14 septembrie, la Sears Arena din Chicago, pe Jahfarr Wilnis, olandezul aflat în acest moment pe locul 5 în clasamentul mondial. Va fi a doua confruntare directă dintre cei doi după ce în 2015, tot în SUA, dar la Denver, Benny a fost declarat învingător la decizie. Sportivul de 117 kilograme și 1.98 metri se întoarce astfel la Chicago la șase luni după ce a câștigat piramida Glory prin două KO-uri în fața lui Dangelo Marshall și Junior Tafa.
Ultimul meci al românului a avut loc chiar la București, dar pe reguli de box, când l-a făcut KO pe georgianul Aleksander Lepsveridze în gala Dynamite Fighting Show organizată de Cătălin Moroșanu.
În prezent, Benny se află în cantonament în Olanda, acolo unde se pregătește la Super Pro, sub comanda lui Dennis Krauweel, același om care îi stă în colț și campionului Rico Verhoeven.
„Wilnis este un sportiv de valoare, foarte puternic, care a demonstrat de-a lungul timpului că își merită locul în topul mondial, așa că tratez cu foarte mare seriozitate acest meci, ca și pe restul de altfel. Sunt de aproape o lună în cantonament în Olanda, două antrenamente pe zi, nu am avut deloc pauză. Abia aștept să lupt din nou în fața românilor din Chicago”, a declarat Benny.
Poreclit Mr Gentleman, Benny Adegbuyi este considerat un adevărat fenomen al kickboxului mondial. Clujeanul și-a făcut debutul abia la 27 de ani, iar acum, la 33 de ani este numărul 1 în clasamentul global al Glory, cea mai mare promoție de kickboxing din lume. A câștigat trei piramide organizate de Glory, iar în 2016 a fost nominalizat pentru titlul de cel mai bun luptător al planetei.
Sursa: romaniatv.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918