Proiectul noii legi a pensiilor: Românii vor putea să-și cumpere oricând vechime pentru pensie
Potrivit viitoarei legi a pensiilor, pusă recent în dezbatere, românii vor putea face plăți retroactive la pensii, pentru perioade însumate de cel mult cinci ani în care nu au cotizat la sistemul public de pensii. Față de mecanismul plăților retroactive aplicabil în prezent, la noul mecanism vor putea apela, teoretic, mai multe persoane. Plata contribuțiilor pentru perioadele neasigurate din trecut se va face în baza unui contract special, iar calculul acestor perioade se va face raportat la momentul încheierii contractului.
Cumpărarea vechimii pentru pensie pentru perioadele neasigurate din trecut e prevăzută de Proiectul de lege privind sistemul public de pensii, lansat joi seara în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Muncii. Pentru a se aplica, inițiativa legislativă trebuie aprobată de Guvern și apoi de Parlament, dar intrarea în vigoare a prevederii referitoare la plata retroactivă a contribuției la pensii se va lăsa așteptată – mai exact, până în 2021.
„(2) Orice persoană care a realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare facultativă.
(3) În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare facultativă și pentru perioadele de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, cu respectarea prevederilor alin. (2).
(4) Contractul se asigurare facultativă prevăzut la alin. (3) se poate încheia numai de către persoana care, pe perioada anterioară prevăzută la alin. (3), avea vârsta legală de încadrare în muncă potrivit legii.
(5) Perioada pentru care se încheie contractul de asigurare facultativă prevăzut la alin. (3) constituie stagiu de cotizare și se valorifică pentru obținerea unei pensii potrivit legii”, scrie în proiectul pus în dezbatere.
Cumpărarea vechimii pentru pensie se poate face și în prezent, dar este o măsură care are un termen-limită: la finalul acestui an, mecanismul va deveni inaplicabil. Actualul mecanism prevede însă ca plata retroactivă să se refere la o perioadă de cinci ani consecutivi, în timp ce viitoarea lege a pensiilor nu mai conține această condiție. De asemenea, va fi o măsură disponibilă pentru mai multe generații, față de actualul mecanism, care, așa cum spuneam, are un termen-limită de aplicare. Avantajul viitoarei reglementări a fost subliniat și de reprezentanții ministerului.
„În proiectul noii legi se menține contractul de asigurare facultativă, care suferă totuși câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana își va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani„, explică cei de la Ministerul Muncii în comunicatul de prezentare a proiectului de lege.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat Salariaţii din administraţia publică reclamă „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” şi cer „creşterea numărului de angajaţi, pentru reducerea sarcinilor” Citește și: Taxe, salarii și pensii din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan