Directorul CNAIR Narcis Neaga promite finalizarea autostrăzii Sebeș – Turda în 2019
Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat într-un interviu pentru agerpres.ro, că ”loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeș – Turda cu siguranţă vor fi finalizate anul viitor”.
Acesta a vorbit și despre ritmul în care se construiesc în prezent autostrăzi în România, comparativ cu ţările din jur, şi a subliniat că, din păcate, nu poate fi ignorat faptul că timp de 13 ani, între anii 1990 şi 2003, România nu a construit nimic, ceea ce nu s-a întâmplat în Bulgaria, Polonia sau Ungaria.
De asemenea, el a menţionat că toate provinciile istorice ale României ar putea fi legate prin autostrăzi abia în anii 2025-2030.
În ceea ce privește următoarele tronsoane de autostradă ce vor fi date în folosinţă până la sfârşitul anului, Neaga a enumerat: ”Mizăm pe două loturi din Câmpia-Turzii-Ogra-Târgu Mureş, loturile 1 şi 2. Mizăm pe două loturi din Lugoj-Deva, respectiv lotul 4, unde lucrează poate singurul constructor român care „este în viaţă” şi care, poate, este cel mai bun constructor la ora actuală care lucrează pe piaţa românească, şi, totodată, mizăm pe lotul 3 acolo. Constructorul (de pe lotul 3 – n. r.) a început să se mobilizeze. Au fost, să spunem, nişte neînţelegeri între Companie şi constructor, dar în final s-au rezolvat, s-au atenuat – a fost şi intervenţia domnului ministru, s-a întâlnit de câteva ori cu constructorul, i-a spus foarte clar că nu are nicio constrângere să nu-i rezilieze contractul dacă nu-şi vede de treabă – şi, împreună, am reuşit să îl mobilizăm pe constructorul respectiv şi credem că îşi va duce la îndeplinire misiunea, adică va termina lotul de autostradă Lugoj-Deva 3. Deci, loturile 3 şi 4 vor fi gata anul acesta.
De asemenea, vom finaliza podul peste Someş ca să putem uni nodul de la Turda, să mergem mai departe pe A3, unde avem aproape 9 km finalizaţi şi recepţionaţi, dar nu sunt în trafic, făcuţi de la Gilău la Nădăşelu. Cam astea sunt. Total, plus cele două loturi la care le-am dat drumul (loturile 3 şi 4 Sebeş-Turda – n. r.), ajungem la 100 de kilometri – 100 şi un pic”.
”În acest an ne-am gândit să dăm în trafic în total 100 de kilometri de autostradă. De ce 100? Pentru că e anul 100. Şi am zis: Ministerul Transporturilor, împreună cu Compania Naţională de Drumuri, să contribuie într-un fel la Centenar. De aceea ne-am fixat 100 de kilometri. Că sunt 106, că sunt 104, asta mai puţin contează, dar să fim la cifra de 100 în trafic”, a mai declarat directorul CNAIR.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan