Se mișcă lucrurile și la Performanța Ighiu? | Primele negocieri între Armando Popescu și primarul Traian Rusu
Performanța Ighiu este singura combatantă din Alba care nu știe sigur dacă va începe stagiunea viitoare în Liga a 3-a! În urmă cu două săptămâni, dinspre Ighiu a transpirat informația conform căreia există noi investitori interesați să preia echipa, purtând discuții în acest sens cu primarul Traian Rusu, și să-l instaleze ca antrenor pe Adorian Himcinschi.
Se părea că perioada zbuciumată s-a încheiat, însă Armando Popescu, care controlează clubul în acte, a replicat, afirmând că nu este firesc să nu fie abordat deloc pe această temă. Lucrurile au intrat într-un con de umbră, între timp și alți jucători și-au cerut dezlegările, Iclănzan, Trifa sau Fetița, ultimul plecând la CNS Cetate Deva. Adăugăm aici și “lotul” care ar putea ajunge la Unirea Alba Iulia, nume precum Sporea, Petruse, Ed. Crișan etc, caz în care Ighiul are loc în Liga a 3-a, însă numai pe hârtie.
*Armando Popescu: “Nu vreau să închid Performanța”
Deocamdată, fotbaliștii încă nu și-au primit restanțele, iar lotul se dezintegrează rapid! Performanța Ighiu s-a înscris în Liga a 3-a, dar încă nu a început pregătirile, iar până la startul viitorului sezon mai sunt puțin peste trei săptămâni. De numele echipei din Alba se leagă și configurațiile seriilor, a 4-a și a 5-a din Liga a 3-a, CS Iernut fiind în așteptare, cu modificările de rigoare. “Am avut o întâlnire pe această temă, a viitorului, cu primarul Traian Rusu. I-am spus că îi dau clubul, pentru că nu vreau să închid Performanța. Am pus o condiție simplă, să se achite datoriile către jucători, undeva la 10.000 de euro. Dacă nu se rezolvă situația, în 14 august o să anunț FRF că retragem echipa”, a declarat Armando Popescu. Joi, 16 august, Federația Română de Fotbal va anunța componența seriilor în eșalonul terț, dar și țintarul turului, situație în care trebuie să știe exact dacă se va conta pe Performanța Ighiu la startul Ligii a 3-a. O situație similară s-a produs acum doi ani, în 2016, când Mureșul Vințu de Jos a promovat, s-a înscris, a fost alcătuit programul și apoi s-a retras, modificându-se tot programul în Seria a 4-a. Anul trecut Șurianu Sebeș, campioana Ligii a 4-a s-a înscris, dar a abandonat înainte de stabilirea țintarului competițional.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan