Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

FOTO: Casa ecologică din baloţi de paie şi lut de la Pâclişa: confortabilă, accesibilă și eficientă energetic

Mondoc Adriana

Publicat

în

Casa ecologică din baloţi de paie şi lut de la Pâclişa este confortabilă, accesibilă și eficientă energetic.

Situată pe drumul Pâclişa – Vinţu de Jos, casa este visul unei tinere familii care nu simţea că se potriveşte cu o casă din cărămidă şi betoane, şi au căutat alternative ecologice. Nu le plăcea nici igrasia de la blocuri. S-au documentat şi au înţeles că e din cauza materialelor moderne.

Iniţial au vrut să facă o casă din chirpici, dar au ajuns la baloţii de paie.

În anul 2011, când au început proiectul, nu se prea găseau informaţii, aşa că au fost nevoiţi să o gândească singuri, de la fundaţie până la acoperiş.

Au achiziţionat terenul, apoi au studiat de unde răsare soarele şi unde apune. Cum arată şi vara, dar şi iarna locul pe care urma să se înalţe casa. Apoi, au desenat-o pe hârtie milimetrică, au calculat unghiurile, au văzut cum vine soarele şi cum e aşezat peretele sudic, ca să fie construit în formă de semicerc. De ce? “Să fie cât mai multă lumină naturală, pentru că iarna, soarele este jos, toată casa este plină cu lumină şi se încălzeşte de la soare. Iarna, pe timpul zilei, nu este nevoie de încălzire. Vara, având streaşina mare, nu ajunge soarele pe geamuri, deci nu se încing atât de mult”.

Apoi, au început construcţia. Fundaţia, pe piloni şi piatră de râu. Structura din lemn, pereţii din baloţi de baie, întăriţi cu şipci şi tencuiţi. Tencuiala formată din lut cu paie, care să îndrepte peretele. Apoi, un alt strat de tencuială aplicată manual, un amestec tradiţional: balegă de cal, nisip, rumeguş, lut. După tencuială au aplicat finisajul format din var cu nisip, şi interior şi exterior. Au acoperit-o cu un fel de şindrilă, ca să fie ecologică până la capăt.

Suprafaţa casei este 140 mp şi este încălzită de un singur şemineu de 17 kw, făcut din cărămidă şi tencuit cu lut şi paie. „Am captat aerul cald din jurul şemineului într-o cămaşă cu o tubulatură specială şi l-am dus în toate camerele. Acel şemineu face faţă toată iarna. Încălzim toată casa cu 9 mc de lemn”.

“Energetic este foarte eficientă. Certificatul energetic a ieşit la 3 standarde deasupra nivelului cerut de standardele UE. Pereţii sunt foarte groşi, transferul termic nu se realizează datorită paielor, formei lor tubulare. Sunt pline cu aer, care formează o protecţie foarte bună. Tot materialul folosit poluează foarte puţin, aproape de zero”.

Tot interiorul este ecologic şi lucrat manual de ei.

Pentru cei care sunt  în căutarea unei case eficiente din punct de vedere energetic, care să ofere o locuință rezistentă, confortabilă, liniștită, în interiorul căreia poţi respira un aer dulce, curat, o casă din paie şi lut ar putea fi potrivită.

[nggallery id=5967]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea