Program prelungit și ghișeu suplimentar de lucru cu publicul, pentru eliberarea pașapoartelor, în Alba și alte județe
Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, comisarul-şef de poliţie Mirel Toancă, a transmis, sâmbătă, măsurile luate pentru eficientizarea eliberării de paşapoarte, între care se numără prelungirea programului de lucru şi suplimentarea numărului de ghişee.
„Odată cu creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic la 10 ani, ne aşteptăm să se mărească şi numărul cererilor de eliberare pentru acest tip de document, în condiţiile în care este cunoscut faptul că în lunile iulie şi august se eliberează cele mai multe documente de călătorie, comparativ cu restul lunilor din an”, a spus şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, într-o declaraţie susţinută la sediul MAI.
El a precizat că, până la 31 august, în 30 de judeţe, programul de lucru a fost prelungit cu două ore, de la 8,30 la 18,30, de luni până vineri. Aceste judeţe sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
Pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, timpul de lucru a fost prelungit pentru primele trei zile ale săptămânii, programul fiind de la ora 8,30 la 18,30.
Toancă a precizat că, începând de luni, în 12 judeţe unde se înregistrează un număr mare de solicitări va funcţiona un ghişeu suplimentar de lucru cu publicul. Este vorba despre judeţele Alba, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Prahova, Sibiu şi Vaslui.
În acest context, de săptămâna viitoare, la nivel naţional vor funcţiona 209 ghişee de primiri cereri şi eliberări documente de călătorie.
Potrivit lui Toancă, numărul angajaţilor din sistemul de paşapoarte a crescut cu aproximativ 60 de persoane.
El a adăugat că Ministerul Afacerilor Interne va desfăşura pe parcursul lunii august o campanie de informare cu privire la noutăţile din domeniul eliberării paşapoartelor pentru cetăţenii români care locuiesc sau muncesc în străinătate şi revin în această perioadă în ţară.
Mirel Toancă a evidenţiat că există posibilitatea de a se depune cererea pentru emiterea paşaportului la orice serviciu de specialitate din ţară sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din străinătate, indiferent de domiciliu.
Ridicarea paşaportului se poate face la locul de depunere a cererii sau de la orice serviciu din ţară sau misiune diplomatică ori oficiu consular al României din străinătate, indiferent unde s-au depus documentele.
Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte a precizat, totodată, că paşaportul poate fi expediat, la domiciliul sau reşedinţa titularului, din ţară, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română, cu obligativitatea plăţii unei taxe de 9,52 lei/paşaport. De la începutul anului şi până în prezent, aproximativ 41.000 de cetăţeni au solicitat expedierea paşaportului prin poştă.
Toancă a arătat că din 20 iulie, de când au intrat în vigoare noile prevederi legale, până vineri, 27 iulie, la nivel naţional s-au primit 47.314 de solicitări de eliberare pentru paşapoarte simple electronice şi 12.055 pentru paşapoarte simple temporare. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 33.601 solicitări de eliberare pentru paşapoarte simple electronice şi 15.970 pentru paşapoarte simple temporare. Ca urmare, se constată o creştere cu 40,81% a numărului de paşapoarte simple electronice, respectiv o scădere cu 24,51% a numărului de paşapoarte simple temporare.
De asemenea, el a indicat că în perioada 1 ianuarie – 27 iulie au fost eliberate 796.173 paşapoarte simple electronice şi 287.122 paşapoarte simple temporare, în timp ce, în perioada similară a anului trecut, au fost eliberate 615.155 paşapoarte simple electronice şi 251.171 paşapoarte simple temporare, înregistrându-se astfel o creştere cu 29,43% a celor electronice şi cu 14,31% a celor temporare.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Elon Musk, mesaj incendiar despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Cum să nu fie considerat un dictator”
Elon Musk, mesaj incendiar despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Cum să nu fie considerat un dictator” Arhicunoscutul om de afaceri Elon Musk, cel mai apropiată persoană de Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, în care se analizează situația politică din România. După ce a citit detaliile din țara noastră, Elon Musk s-a […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 14 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor