Zborul Marii Uniri povestit de locotenentul aviator Vasile Niculescu, cel care a dus la Blaj manifestele: „Și-a venit la lume! Câmpia s-a umplut de lume. Discursuri, cântece…”

La intrarea României în război, 16 august 1916, aviaţia noastră militară nu era încă organizată, lucru care s-a întâmplat în timpul refacerii din iarna 1916/ 1917, cu ajutorul misiunii militare franceze condusă de generalul Henri Berthelot. Astfel, la 17 decembrie 1916 s-a înfiinţat Direcţia Aeronautică subordonată Marelui Cartier General al Armatei Române; au fost aduse avioane moderne, de producţie franceză, totuși în număr insuficient; au luat naștere escadrilele de bombardament, șase cu avioane Farman, trei Nieuport, una Caudron și una Bréguet-Morane. Aviaţia militară română a luat parte la luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz și Valea Oltului, în special cu zboruri de recunoaştere, dar şi în lupte aeriene cu inamicul austro-german net superior numeric şi calitativ. În total, 28 de aviatori români şi-au pierdut viaţa în campaniile din 1916-1917.  

Războiul avea să se încheie cu formarea României Întregite şi recunoaşterea ei prin Tratatul de pace de la Versailles (1920). Dar, până atunci, aviatorii militari au mai avut misiuni în slujba ţării. Una dintre ele a fost în 23 noiembrie 1918, când trebuia să fie duse la Blaj documente de mare importanţă pentru actul Unirii Transilvaniei cu ţara. S-a oferit pentru acestă misiune locotenentul aviator Vasile Niculescu, absolvent al Școlii de pilotaj de la Băneasa în 1915, pilot în Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F4 pe front. Desfășurarea misiunii o aflăm chiar de la locotenentul Niculescu, într-un interviu pe care l-a acordat redactorului Constantin Ivaneș, de la Radio Cluj, în 1979.

„În noiembrie 1918, cu o săptămână înainte de actul [Unirii] de la 1 Decembrie, a fost o misiune în care am plecat fără cea mai mică ezitare. Avionul era încărcat cu manifeste. A trebuit să pun un rezervor suplimentar, că nu ştiam dacă era sau nu benzină [la Blaj]. De echiparea mea s-a ocupat personal maiorul Enescu Atanase. Era ger, era senin, era frumos şi avionul Farman 40 era deschis. M-am îmbrăcat cu nişte mănuşi de mătase, le-am băgat în parafină topită şi m-am înfofolit în aşa fel ca să pot fi liber, ca să pot apuca manetele şi comanda. Şi pasagerul meu, [trimisul Marelui Cartier General de la Iaşi, maiorul] Precup care nu mai putea de frig!… Vă închipuiţi, jos era ger, sus, cred, la 2500 m cât am trecut Carpaţii, cred că erau 30 de grade minus. Cu toate astea, n-am simţit deloc frigul… eram, bineînţeles, cu ochelari.…

Am decolat [de la Bacău], am suit, era aşa de linişte pe Siret, în lungul Siretului erau câţiva nori de abur, aşa, parcă erau îngheţaţi. Am făcut câteva viraje, am luat înălţime şi apoi direct spre Oneşti, Mircurea Ciucului, apoi m-am angajat între Târnave. Vedeam munţii spre Sibiu și Făgăraș până ce se confundau cu orizontul şi nu-i mai vedeam. În dreapta, singurul, Ceahlăul care era înconjurat, parcă avea o căciulă de nori, parcă-i era frică de ger! Şi zburând între Târnave tot pierdeam în înălţime.

Am ajuns deasupra Blajului, am făcut câteva zboruri deasupra Blajului, i-am spus [maiorului Precup] <Aruncă manifestele!…> Era o agitaţie impresionantă, vedeam în oraş [oameni] care umblau după manifeste, nu ştiau ce să facă, era o fierbere grozavă, de sus am văzut-o. Am căutat un loc de aterizare şi-am aterizat, dar cum am aterizat?! Câmpia Libertăţii era cam accidentată, erau gropi. Cum să fac, să zbor aşa, în unghi, nu era posibil, am să fac o încercare… – că eram meşter în aterizaje! Am pus roţile avionului aproape de malul Târnavei, am rulat şi aproape de calea ferată m-am oprit: parcă a fost măsurat!

Şi am [coborât din] avion şi nu departe era un băiat, [îl întreb:] <Măi, băiete, cine sunt stăpâni?> Zice: <Români, mă rog frumos.> Apoi a început să curgă lumea şi-a venit la lume! Prin zăpadă, prin frig, în scurtă vreme câmpia s-a umplut de lume. Discursuri, cântece… Şi-apoi am luat măsuri ca să tragem avionul într-un loc [ferit], s-au oferit vreo 18 studenţi, profesori, ca să-l păzească peste noapte: <Peste trupurile noastre vor trece!>, dar nu era cazul.
Am înnoptat acolo şi noi ne-am dus la Palatul Mitropolitan – era mitropolitul doctor Vasile Suciu – ne-am dus acolo, am fost foarte frumos primiţi, am luat masa, povestiri frumoase…”

Sursa: rador.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI