Rămâi conectat

Curier Județean

Contribuția Spitalului din Cugir la lansarea Tratatului Național ”Pancreatita acută și cronică”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cu ocazia Congresului Național de Chirurgie care a avut loc recent, la Sinaia, a fost lansat Tratatul național „Pancreatita acută si cronică” redactat sub egida unor nume cu rezonanță în medicina românească și anume: Prof. Dr. Mircea Beuran, Prof. Dr. Andrada Seicean, Prof. Dr. Marcel Tanțău si Prof. Dr. Mircea Grigorescu. La eveniment a luat parte în calitate de coautor și cunoscutul medic chirurg de la Spitalul Orășenesc Cugir, dr.Terezia Mureșan (foto).

”Am avut onoarea de a fi cooptată coautor al acestui tratat, care se vrea o prezentare exhaustivă a patologiei pancreatice. Am participat la redactarea a două importante capitol ale tratatului, precum: ,,Pancreatita acută – complicație a actului chirurgical”; ,,Leziunile traumatice ale pancreasului și Fistulele pancreatice”, a declarat reputatul medic cugirean. Domnia sa susține că participarea la redactarea acestui tratat a fost  o mare onoare, dar si o dovadă în plus că activitatea academică este posibilă și în spitale precum Spitalul Orășenesc Cugir. ,,Consider că acest lucru ține de dăruirea și pasiunea față de această nobilă meserie – cea de medic. Acest tratat vast, prin conținutul științific valoros, poate reprezenta un sprijin informațional de calitate pentru specialiștii care se confruntă cu patologia pancreatică”, a conchis dr. Terezia Mureșan.

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Sâmbătă, 6 iulie | Spectacol- premieră „Ursul păcălit de vulpe”, la Teatru de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Bera Larisa

Publicat

în

Sâmbătă, 6 iulie | Spectacol- premieră „Ursul păcălit de vulpe”, la Teatru de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 6 iulie 2024, de la ora 17.00 va avea loc spectacolul- premieră „Ursul păcălit de vulpe „, la sala 67 a Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia. Citește și: 6 iulie | Ziua Rozelor 2024, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea