FOTO, LIVE-TEXT, în finala Cupei, Transalpina Șugag – Sportul Petrești 2-3 (0-0) | Final nebun la Galtiu, Ludwig a adus trofeul cu o execuție fabuloasă, un eurogol, în minutul 90+3
Finală nebună de Cupa României la Galtiu, cu Sportul Petrești câștigătoare a trofeului județean, scor 3-2 (0-0), împotriva Transalpinei Șugag, cu un gol fabulos marcat de Ludwig, cu o execuție de senzație, în minutul 90+3, un eurogol.
O partidă interzisă cardiacilor, ce a avut un al doilea act efectiv incendiar! Afrapt (MVP-ul întâlnirii) a deschis scorul în minutul 47, la prima oportunitate a trupei lui Doru Oancea, însă Transalpina a întors scorul în nici 10 minute, prin reușitele lui Rahovean (61) – eroare a portarului Dr. Pop și Diaconu (69). Se părea că brava trupă din Șugag a pus deja mâna pe trofeu, însă a Zeița Fortuna și-a întors fața spre cealaltă formației de pe Valea Frumoasei, a venit un final senzațional și o nouă răsturnare de scor, două eurogoluri reușite de Afrapt și Ludwig, în minutele 90 și 90+3, o „remontada” de poveste a Sportului Petrești, ce a câștigat în premieră trofeul. Doru Oancea este la a doua Cupă a României consecutivă, precedenta fiind cu Șurianu Sebeș, iar Dan Comșa are trei trofee cu trei echipe diferite în ultimii trei ani!
Transalpina Șugag și Sportul Petrești, se înfruntă pentru câștigarea, în premieră a Cupei României, faza județeană. Trofeul reprezintă o miză însemnată pentru cele două grupări clasate pe podiumul Ligii a IV-a, după ce au visat etape bune la câștigarea campionatului. Finala este cuprinsă în programul zilei “sărbătorii fotbalului județean”, alături de festivitatea de premiere a protagonistelor din Alba și ultimele meciuri din cadrul Campionatului Speranțelor “Dragoș Damian”.
*0-1, MIN. 47: AFRAPT a finalizat din careu, cu capul, recentrarea lui D. Ianc. marcatorul înlocuindu-l pe Bălaș în minutul 32. Sportul Petrești a punctat la prima situație de gol
*1-1, MIN. 61: RAHOVEAN restabilește egalitatea cu un șut de la 30 de metri din lovitură liberă, portarul Dr. Pop greșind flagrant la șutul acestuia.
*2-1, MIN: 69: DIACONU finalizează cu capul, după o lovitură liberă de pe dreapta, la colțul scurt, centrarea lui P. Lazăr
*2-2, MIN. 90: AFRAPT restabilește egalitatea cu un șut sub transversală, de la peste 30 de metri, sub bară
*2-3, MIN. 90+3: LUDWIG l-a concurat pe colegul său cu o execuție magnifică, direct în vinclu, o minge imposibil de parat!
La reluare fiecare echipă a punctat câte o dată, iar Diaconu (67) a șutat pe lângă balon din poziție centrală. După golul lui Diaconu, Sportul a trimis mingea în plasă prin Samoilă (72), însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid, la semnalizarea asistentului D. Popa, afză la care portarul de rezervă al Sportului a primit avertisment pentru proteste. Ocazie mare de egalare ratată de Panfiloiu (81), cap peste din 5 metri!
Transalpina a început furtunos, cu două ocazii mari în aceeași fază, șuturile lui Mura și P. Lazăr fiind respinse de Dr. Pop. La Galtiu sunt peste 300 de spectatori. Min 23, Mura a tras din careu într-un fundaș, iar Sportul Petrești își pierde dispecerul, Bălaș părăsind terenul accidentat (31). Tot Tranaslpina are o nouă situație, șutul lui Mura (35), de la 16 metri fiind prins de portar
Echipe de start:
Transalpina: Pojar – Rahovean, Barb, V. Mureșan (90, C. Oltean), Al. Lăcătuș, Plitea (67, N. Găldean), P. Lazăr, Goangă, Gh. Rîșniță (64, Fl. Stoica), Mura (78, B. Găldean), Diaconu; rezerve M. Lazăr, Șufană, Sălășan. Antrenor Iancu Șufană.
Sportul: Dr. Pop – Samoilă, Borșoi, P. Ștefan, Ov. Stancu – Ludwig, Javla – D. Ianc (80, G. Oltean), Bălaș (31, Afrapt), Buligă (70, T. Mărginean) – Coltor; rezerve Dobre, S. Gheorghe, Gavriluță, Cr. Popa. Antrenor Doru Oancea.
Arbitri: Ad. Damian, D. Popa, Aur. Sîrbu (ambii Aiud), rezervă An. Nicola (Alba Iulia) *observator M. Țîră (Alba Iulia)
Este ultimul eveniment de seamă al stagiunii fotbalistice 2017-2018, după ce CS Ocna Mureș a promovat, fără baraj, în Liga a 3-a, prilej cu care se va trage cortina peste fotbalul din Alba.
* Dan Comșa, spre al treilea trofeu consecutiv
Dan Comșa, oficial al petreștenilor, a câștigat al treilea trofeu la rând, cu echipe diferite, după cele cu Viitorul Sîntimbru (1-0 în finala de la Ocna Mureș tocmai cu Transalpina Șugag) și Șurianu Sebeș, 6-0, la Cugir, cu Viitorul Spicul Daia Română. În fapt, finala de la Galtiu este și o mini-reunire a trupei din “Arini”, dispărută anul trecut, după ce a realizat eventul județean și a promovat în Liga a 3-a, în tabere diferite fiind acum Rahovean (Transalpina), respectiv antrenorul Doru Oancea, alături de Bălaș și Ludwig (Sportul Petrești)
[nggallery id=5808]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan