Rămâi conectat

Sport

CS Zlatna, turneul semifinal la Pitești, pentru juniorii A, deși spera că va organiza pe „Minaur”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Zlatna, calificată în premieră în turneul semifinal al campionatului juniorilor A1, spera că va găzdui una dintre grupele acestei întreceri juvenile, ce se va desfășura în perioada 15-18 iunie, propunând  Stadionul „Minaur” și arena din Vințu de Jos, dar echipa condusă de Alin Cîmpean se va deplasa 270 de kilometri, până la Pitești.

Însă astăzi, la Federația Română de Fotbal s-a decis ca echipa de pe Ampoi să evolueze la Pitești, alături de clubul gazdă, Sporting Pitești (campioana de anul trecut, după ce a învins Precizia Săcele, eliminată de CS Zlatna), Măgura Cisnădie (7-0 și 8-2 cu Mureșul Toplița) și Nemere Ghelința (Covasna) – 2-0 și 2-2 cu Mureșul Rușii Munți. Este o lovitură pentru gruparea din Zlatna, pătrunsă între primele 18 formații ale țării la acest nivel competițional, ce era la un moment dat aproape sigură că va găzdui jocurile din turneul semifinal, după accederea în această fază a întrecerii. Din acest motiv, AJF Alba a decis ieri să mute la Galtiu finala Cupei României faza județeană, festivitatea de premiere a fotbalului amator și ultimele jocuri din cadrul Campionatului Speranțelor „Dragoș Damian”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Rezultat remarcabil: Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/ CSU Alba Iulia), în premieră campioană națională la senioare, cu PB!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Rezultat excelent: Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/ CSU Alba Iulia), în premieră campioană națională la senioare, cu PB! Rezultat excelent reușit de Mihaela Blaga, atleta din Blaj legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia devenind în premieră campioană națională la senioare, cu PB (personal best) în proba de 3000 de metri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea