Hotel Transilvania din Alba Iulia, pe podiumul celor mai bune hoteluri de 4 stele din România
În cadrul Galei Top Hotel Awards, desfășurată pe data de 24 mai 2018 la București, Hotel Transilvania a câștigat locul III la categoria „Hotelul anului de 4*, neafiliat unui lanț internațional”.
Competiția este cel mai prestigios eveniment din această industrie, reunind reprezentanții celor mai importante agenții de turism, hoteluri și organizații din domeniu. Categoria la care Hotel Transilvania a fost laureat a fost una dintre cele mai râvnite, lista nominalizaților cuprinzând 22 de hoteluri de 4* din întreaga țară. Câștigătorii au fost aleși în urma unui punctaj alcătuit pe baza votului publicului, a evaluării juriului și, nu în ultimul rând, a unei campanii tip „client misterios” care a avut rolul de a măsura complianța serviciilor hotelului la standardele internaționale din industrie.
Este a doua oară când această distincție este acordată pentru o locație din Alba Iulia, Hotel Transilvania câștigând Gala Top Hotel Awards și în anul 2016.
Festivitatea de decernare a fost transmisă live pe pagina de Facebook a hotelului. Mesajul reprezentanților hotelului a fost unul prin care au invitat pe cei prezenți la Alba Iulia, dar și prin care au subliniat că menținerea acestui loc pe podium este sinonim cu menținerea unor standarde ridicate pentru turiști: „Noi credem că fiecare român trebuie să ajungă în Anul Centenarului la Alba Iulia. Ne bucurăm că avem oportunitatea de a demonstra că orașul poate primi turiștii cu un hotel care oferă servicii la nivelul la care ei se așteaptă. Iar pentru aceasta le mulțumim organizatorilor, juriului, dar mai ales colegilor noștri, care în fiecare zi fac tot posibilul pentru a crea o experiență memorabilă oaspeților, dar mai ales pentru a construi acea atmosferă unde fiecare dintre noi vine cu drag la muncă.”
Hotel Transilvania a fost deschis în anul 1972, iar în 2015, în urma unui amplu proces de renovare, hotelul și-a redeschis porțile ca unul dintre cele mai moderne unnități turistice din zonă. Investițiile în hotel au continuat și în anii următori, când sălile de conferință au fost extinse, iar hotelul și-a completat serviciile cu servicii de coafor (Hair Studio by Iulia Niculescu), de cosmetică (Studio Poem) și masaj (Starmedica). Următorul pas în dezvoltarea hotelului va fi extinderea acestuia cu un centru SPA, o sală de evenimente generoasă și o suplimentare a capacității de cazare existente.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan