Statul intenţionează să construiască circa 5000 de locuinţe de serviciu până în 2020
Programul de guvernare pentru perioada mai – decembrie 2018 cuprinde o schemă de ajutor de stat pentru construcţia de locuinţe de serviciu. Scopul proiectului este de a reduce deficitul de forță de muncă din marile centre economice ale Românie
Statul intenţionează să construiască circa 5000 de locuinţe până în 2020 pentru “stimularea ocuparii şi a investiţiilor prin mobilitatea forţei de muncă (cazare pentru forţa de muncă atrasă din alte localităţi)”, se arată în iniţiativa cuprinsă în Programul Legislativ.
Condiţiile pentru acordarea locuințelor de serviciu de la stat vor fi:
– 50% din suma solicitată pentru un complex de locuinţe, până la maxim 15.000 euro pentru un apartament (1-2 camere), reprezintă ajutor nerambursabil plătit, în cadrul schemei, la recepţia finală a complexului;
– 50% reprezintă sursa privată (efortul investitorului sau partenerului privat dacă se fac locuinţe de serviciu pentru profesori si medici), care va beneficia de garanţia statului, dacă se va atrage prin creditare de către investitor;
– dacă se adoptă varianta PPP, în unitatea de proiect, sursa publică va reprezenta cel mult 49%;
– partenerul privat trebuie să demonstreze capacitatea de asigurare a cofinanțării investiției, acesta trebuind să nu fie în dificultate, în conformitate cu legislația în vigoare.
Proiectul expus de SGG mai subliniază că inventarul investiţiilor private anunţate a fi realizate în anul 2018 arată că valoarea acestora se ridică la circa 2,0 miliarde euro, dintr-un total de 5,5 miliarde euro în perioada 2018 – 2020.
Sursa: LegeStart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Crăciunul interbelic: De la bucuriile simple ale românului la dezmățul culinar al boierimii și cetele de colindători de la sate și din fața Palatului Regal
Crăciunul interbelic: De la bucuriile simple ale românului la dezmățul culinar al boierimii și cetele de colindători de la sate și din fața Palatului Regal În perioada interbelică, sărbătorile de iarnă erau primite în casele românilor cu sufletul plin, în tihnă, cu bucurie și recunoștință, păstrând cu credință și sfințenie tot ce învățaseră de la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum o oră
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători