VIDEO: Episodul pilot al serialului „Mă cunoașteți?”, realizat în întregime în Alba Iulia, va fi lansat în luna mai
„Mă cunoaşteţi?”, primul serial filmat în întregime în Alba Iulia, va fi lansat în data de 16 mai 2018, pe canalul Youtube. Serialul este realizat cu o echipă de 30 de tineri din oraș, majoritatea liceeni.
Acesta are un puternic mesaj inspiraţional pentru adolescenţi: „Visele trebuie urmate iar greutățile sunt doar impulsuri care să-i poarte mai departe”. Povestea se adresează și părinților deoarece multe dintre situațiile dificile, prezentate în film, aduc în discuție relația părinte copil.
Proiectul a demarat între prieteni și se bazează pe un scenariul realizat de Clăbuc, cunoscut publicului din Alba Iulia, ca actor al Grupului Skepsis.
„Într-o seară, vara trecută, am început să improvizăm niște personaje și ne-am dat seama că din această joacă poate să iasă ceva important pentru noi, deoarece fiecare a reușit să creioneze un personaj interesant. În centrul acţiunii sunt şase personaje principale, care îşi dezvăluie personalitatea şi surprind problemele tinerilor: relaţiile pe care le au cu prietenii, cu părinţii dar şi încercările pe care uneori trebuie să le înfrunte singuri deoarece teama de a cere ajutorul îi poate copleşi”, a explicat Clăbuc.
Cele șase personaje sunt interpretate de : Elena Smeu Mare, Denise Acciaiuoli, Antonella Serafino, Miruna Cioară, Adrian Lupșan, Oliviu Grozav și Clăbuc.
Filmările au durat câteva luni și au însemnat un efort susținut pentru toți cei implicați, deoarece totul s-a derulat în timpul liber al actorilor amatori.
„A fost destul de greu să strângem pe toată lumea laolaltă deoarece toți cei implicați au făcut acest lucru din plăcere și fiecare este ocupat cu altceva: școală, facultate sau serviciu. De aceea timpul și vremea, foarte rece la începutul acestui an, au fost cele mai mari piedici”, a spus Oliviu Grozav unul dintre actori și asistentul de regie al serialului.
Chiar dacă actorii amatori din „Mă cunoașteți?” au întâmpinat mai multe piedici pe parcursul filmărilor sunt dispuşi să continue proiectul.
„Suntem foarte bucuroși că vom reuși să lansăm primul episod. Până acum am simţit mult interes din partea tinerilor. Finalul serialului este unul deschis și în funcție de reacțiile pe care le vom avea vom continua acest proiect. Sperăm însă să primim mesaje şi din partea părinţilor, deoarece multe dintre temele abordate au legătură cu relaţia dintre tineri şi familie”, a declarat Clăbuc.
Proiectul care a mobilizat foarte mulți adolescenți din Alba Iulia este susținut de mai multe instituții, în principal Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, dar și de Centrul de Resurse Academia Doamnelor din Alba Iulia, Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, Fundația Grupul Skepsis. La realizarea lui, tinerii au avut ajutor și din partea unor parteneri privați.
Proiectul este unul îndreptat spre comunitate deoarece implică tineri din localitate și de asemenea, promovează orașul prin faptul că a fost filmat în întregine în Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 22 -28 NOIEMBRIE 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 22 -28 NOIEMBRIE 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Moana 2 / Vaiana 2 3D Avanpremiera Regia: Dana Ledoux Miller, Jason Hand, David G. Derrick Jr. Cu: Auli’i Cravalho, Dwayne Johnson, Alan Tudyk Gen Film: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical Durată: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan