FOTO: Ziua internaţională a poeziei sărbătorită la Liceul Teoretic Teiuş
Începând din anul 1999, data de 21 martie este declarată de UNESCO, Ziua Internaţională a Poeziei. Această zi specială este o recunoaştere a faptului că oamenii de cultură şi de litere, poeţii şi scriitorii din întreaga lume au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Poeziei este menită să încurajeze întoarcerea la creaţia orală, la susţinerea recitalurilor de poezie.
Elevii Liceului Teoretic Teiuş au marcat această zi printr-o vizită la Căminul pentru persoane vârstnice, Aşezământul social “Sfânta Ana“ din localitate.
Elevii clasei I A, coordonaţi de doamna profesor în învătământul primar, Olga Maria Sicoie, au înseninat sufletele gazdelor cântând cântece şi recitând poezii despre neam şi ţară; au dansat dansuri populare româneşti.
Pentru că e primăvară, iar primăvara înseamnă renaştere, viaţă au amintit şi de fiinţa cea mai dragă tuturor, cea dătătoare de viaţă: MAMA.
Elevii de la Cercul de lectură ai aceluiaşi liceu, elevi din clasele IX-XII, îndrumaţi de doamna profesor Romina Pop, au adus un sublim omagiu poeziei, după care au recitat poezii din creaţiile proprii. Şi pentru că “Nu există nicio artă fără poezie“ (Delacroix), ea însăşi însumând laolaltă: teatru, dans, pictură şi muzică, liceenii ne-au cântat cântece pe versurile inegalabilului nostru poet naţional, Mihai Eminescu.
Partenerii acestui proiect sunt: Primăria Oraşului Teiuş,Casa de Cutură a Oraşului Teiuş, Biblioteca Orăşenească Teiuş, Centrul de Informare şi Promovare Turistică Teiuş, care ne-au făcut ziua mai frumoasă şi mai împlinită şi cărora le mulţumim pentru sprijin. (R.P.)
[nggallery id=5332]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități
Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi