Rămâi conectat

Curier Județean

Polițiștii din Alba Iulia, cu ochii pe taximetriști: Acțiune de verificare a transportului de persoane soldată cu amenzi de peste 9.000 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poliţiştii din Alba Iulia au verificat 52 de taximetrişti, cu privire la modul în care respectă normele legale specifice acestei categorii de transportatori. 27 au fost amendaţi. Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, au fost depistaţi 4 şoferi ce practicau taximetria, în mod ilegal.

La data de 6 martie a.c., Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop verificare modului în care este respectată legislaţia rutieră şi cea specifică transportului de persoane, în regim taxi dar şi combaterea transportului ilegal de persoane.

Cu ocazia acestei acţiuni, au fost controlate 52 de autovehicule, iar, pentru nereguli constatate, faţă de 27 de taximetrişti a fost luată măsura sancţionării contravenţionale. Dintre amenzi, 22 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, iar 5 pentru nerespectarea prevederilor Legii 38 din 2003 privind taximetria.

Totodată, poliţişti au fost identificaţi 4 conducători auto care desfășurau activităţi de taximetrie, fără a deţine autorizație.

Aceștia au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii 38/2003 privind taximetria, iar complementat sancţiunii, s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 9.415 lei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că, în conformitate cu articolul 7 alin. 2 din Lg 38/2003- este interzis transportul public, contra cost, de persoane, cu un autoturism, fără a deține pentru acesta autorizație taxi valabilă.

În cazul constatării, în mod repetat, a unor fapte de transport ilegal de persoane, împotriva conducătorului auto este luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă de la 1.000-5.000 lei, iar ca măsură complementară se dispune suspendarea dreptului de utilizare al autovehiculului, pe o perioadă de 6 luni, fiind reținute, pe loc, plăcuțele și certificatul de înmatriculare.

Totodată, poliţiştii atrag atenţia celor care obişnuiesc să circule, în calitate de pasageri, cu astfel de autovehicule, cu privire la riscurile la care se expun şi le recomandă să opteze pentru mijloacele de transport public autorizate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mai multe localități din județul Alba vor avea apă potabilă cu „porția”. Zonele afectate

Bera Larisa

Publicat

în

Mai multe localități din județul Alba vor avea apă potabilă cu „porția”. Zonele afectate Luni, 1 iulie 2024, SC APA CTTA SA Alba a anunțat programul de raționalizare al apei potabile, din cauza caniculei și implicit al consumului mare de apă. Zonele afectate sunt Unirea, Noșlac, Câlnic, Gârbova, Cricău, Tibru și Craiva. Citește și:  SC […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea