La Viitorul Spicul Daia Română, trei tineri fotbalişti din comună sub comanda lui Paul Ciucă
Viitorul Spicul Daia Română, unica reprezentantă a comunei în Liga a IV-a, a început pregătirile, remarcabil fiind faptul că în efectiv sunt trei tineri jucători dăieni „100 la sută”. Este vorba despre fundaşii Denis Cunţan (14 ani), Alex Scheau (15 ani) şi Visalon Cătană (16 ani), ce au primit deja botezul celui de-al patrulea eşalon, în ciuda vârstei fragede. Şi să mai adăugăm un element important, Cunţan şi Cătană sunt polivalenţi, devenind campioni judeţeni la atletism, în proba de 600 de metri.
Revenind la Viitorul Spicul, clasată pe poziţia a opta în ierarhia turului, echipa pregătită de fraţii Horea şi Paul Ciucă a susţinut deja două partide de verificare, ambele câştigate, noutatea fiind V. Morariu (revenit), în timp ce se mai poartă negocieri și cu un mijlocaș din al patrulea eșalon.
Mai precizăm că în stagiunea 2016-2017, Viitorul Spicul a scris istorie, terminând pe ultima treaptă a podiumului şi disputând finala Cupei României, faza judeţeană, la Cugir, cu Şurianu Sebeş. Dar iată rezultatele în cele două jocuri de verificare: *Viitorul Spicul Daia Română – FC Miceşti 5-1 (au înscris V. Bişboacă, P. Ciucă, V. Cătană, G. Scheau – două), distribuţia fiind Ad. Cibu – Cătană, Al. Scheau, Gh. Scheau, P. Ciucă, Cunţan, Ad. Hăprian, Hada, V. Bişboacă, G. Scheau şi Moldovan, respectiv Viitorul Spicul Daia Română – Navobi Cricău 3-2 (au punctat P. Ciucă, Hada, R. Cibu), cu formula alcătuită din Ad. Cibu – Cătană, A. Cibu, Uţă, Gh. Scheau, P. Ciucă, Hada, R. Cibu, Cunţan, Hăprian, G. Scheau; au mai intrat H. Ciucă, Al. Scheau, Moldovan, Morariu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4 | Spicul Daia, scorul etapei; Greapcă, hat-trick pentru Energia
Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4, după etapa a 24-a. Spicul Daia a scorul etapei cu CSM Unirea Alba Iulia, golgheterul Greapcă, hat-trick pentru Energia *CIL Blaj – CS Ocna Mureș 3-1 (2-0) Echipa din „Mica Romă” a câștigat derby-ul rundei și este foarte aproape să devină campioana celui de-al 4-lea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință