Camera de Comerţ şi Industrie Alba are un nou Colegiu de conducere
*Preşedinte a fost reales domnul Corneliu Orzea iar vicepreşedinţi domnii Dorel Burlan, Gheorghe Iviniş, Claudiu Necşulescu şi Ioan Popa
Ieri, 12 ianuarie, a avut loc la Alba Iulia Adunarea generală extraordinară a membrilor Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură la care au participat membrii cu drepturi depline care şi-au îndeplinit cu regularitate şi la zi obligaţiile, inclusiv achitarea integrală a cotizaţiilor pe anul 2011. Ordinea de zi a cuprins o informare referitoare la modificarea şi completarea Legii 335/2007 privind Camerele de Comerţ din România, alegerea membrilor Colegiului de Conducere, alegerea preşedintelui Camerei şi a Comisiei de Cenzori precum şi probleme privind Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul
2012.
Adunarea Generală Extraordinară a ales persoanele juridice şi reprezentanţii acestora în organele de conducere ale Camerei. Membrii ai Colegiului de Conducere au fost aleşi: Raul Ciurtin – Albalact SA, Dorel Burlan – Arieşul Conf SA, Ioan Istrate – Alpin 57 Lux SRL, Ioan Voican – Apulum SA, Ionel Marian Sarmeş – Axa Porcelaine SRL, Corneliu Gheorghe Orzea – Alba Business Consulting SRL, Mihai Babiţchi – SSIF Avangarde Finance, Vasile Stan – ATCOM Alba, Dorin Mateiu – Elit SRL, Elisiu Goţa – Elis Pavaje SRL, Vasile Gheberta – Instalatorul SA, Gligor Câmpean – IAMU SA, Ioan Marcel Florea – Florea Grup SRL, Levente Bara – Supremia Grup SRL, Claudiu Necşulescu – Jidvei SRL, Filiala Alba, Ioan Oprean – Oprean SRL, Gheorghe Iviniş – Transiviniş & CO SRL, Ioan Popa – Transavia SA, Gheorghe Ciul – Unirea Pres SRL. Comisia de cenzori aleasă este formată din Vasile Gligor, Mircea Nichimiş şi Teodora Tulai. Conducerea executivă este asigurată de Nicolae Sabău, secretar general.
După cum se poate lesne observa noul Colegiu de conducere al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba, una din cele mai performante din ţară, este alcătuit din reprezentanţii unor firme putermice, de elită, adevărate branduri ale economiei noastre naţionale, ce s-au impus ca lideri pe piaţa din România şi din UE. Tuturor felicitări, multă inspiraţie şi noroc pe tărâmul afacerilor şi la început de An Nou şi de mandat, La mulţi ani, cu sănătate! (G.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918