Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Guvernul vrea să amâne unele măsuri fiscale până la 1 iulie 2018

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit unor informaţii oficiale, executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi amânarea mai multor măsuri fiscale care vizează plata obligaţiilor fiscale în cont unic la Trezorerie.

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi există un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea unor termene, fiind vorba despre unele măsuri fiscale.

Potrivit informaţiilor oficiale, amânarea cu şase luni se referă la intrare în vigoare a normei privind efectuarea plăţii obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Plata în acelaşi cont unic a contribuţiilor sociale, precum şi a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018.

Astfel, până la 1 iulie 2018 vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017.

Potrivit sursei citate, măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credinţă, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligaţiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilităţii plăţii.

„Amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative şi de plată”, transmite aceeaşi sursă.

În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi, iar în celălalt sunt plătite contribuţiile la pensie, sănătate şi şomaj.

Sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea