Rămâi conectat

Curier Județean

Foto: Seară de colinde la Biserica Ortodoxă ,,Sfântul Petru și Pavel” Câmpeni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Pop – Arhiepiscop al Alba Iuliei şi a inspectorului școlar de religie din cadrul ISJ Alba, preot profesor doctor Nicolae Bolea, profesorii de religie din zona Munților Apuseni au organizat marți, 12 decembrie, o seară de colinde la Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” Câmpeni.

Acest eveniment a făcut parte din cadrul proiectului ,,Valori creștine în lumea modernă” – ediția a IX-a, care se desfășoară în perioada 11-16 decembrie 2017 la Alba Iulia, Cugir, Aiud, Sebeș, Blaj, Câmpeni, iar în ,,Capitala Țării Moților” au venit să aducă vestea cea bună a Nașterii Domnului elevi de la Arieşeni, Horea, Vadu Moților, Câmpeni, Abrud şi Baia de Arieș, coordonați de profesorii de religie şi muzică.

După ce au colindat și urat profesorilor, preoților și celor prezenți la eveniment, colindătorii au fost răsplătiți cu daruri de părintele protopop Radu Culda şi de părintele Cristian Motora, parohul acestei biserici – a transmis profesorul de religie Traian Gligor, cel care ne-a oferit informații și fotografii de la acest eveniment.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=5021]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Discoteca Nostalgia, la Teiuș: Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de ritmurile muzicale retro, la Casa de Cultură a orașului

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Discoteca Nostalgia, la Teiuș: Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de ritmurile muzicale retro, la Casa de Cultură a orașului Discoteca Nostalgia, ediția a II-a, a început în această seară, la ora 19.00, la Casa de Cultură a orașului Teiuș. Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea