Numărul de locuinţe construite a crescut în perioada ianuarie-septembrie. În total au fost finalizate 39.372 de locuinţe, cele mai multe în mediul urban
39.372 de locuinţe au fost terminate în perioada ianuarie-septembrie, în creştere cu 2.415 unităţi faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, arată datele comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe medii de rezidenţă, în perioada ianuarie-septembrie, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în mediul urban, ca pondere reprezentând 57,8% din total.
Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în perioada ianuarie-septembrie, faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private, cu 1.683, cât şi numărul locuinţelor realizate din fonduri publice – cu 732 de unităţi.
„Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o creştere a numărului de locuinţe terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+1.195 de locuinţe), Nord-Vest (+855), Sud-Est (+662), Vest (+301) şi Sud-Vest Oltenia (+87). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-552 locuinţe), Bucureşti-Ilfov (-71) şi Sud-Muntenia (-62)”, se arată într-un comunicat al INS.
În trimestrul III 2017 au fost date în folosinţă 16.315 locuinţe, în creştere cu 3.464 de unităţi, faţă de trimestrul III 2016.
Pe medii de rezidenţă, în trimestrul III 2017, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (58,1%).
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul III 2017, faţă de trimestrul III 2016, numărul locuinţelor terminate a crescut atât din fondurile private, cu 3.302, cât şi din fondurile publice – cu 162 de locuinţe, mai arată datele INS.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan