PSD a pregătit o OUG care îi obligă pe medici să facă 48 de ore de gardă pe săptămână, faţă de 35 în prezent
Ordonanţa de Urgenţă pregătită de PSD îi obligă pe doctori să facă 48 de ore de gardă pe săptămână, faţă de 35 în prezent. Şi asta, în condiţiile în care vor fi plătiţi în funcţie de salariul actual şi nu de cel care urmează să fie mărit. Medicii susțin că documentul nu clarifică nici sporurile, nici indemnizaţia de hrană. Drept urmare, ei cer Puterii să se mai gândească.
Adrian Văduva, reprezentant Sanitas: „Vom face grevă. Vom trece la ultima formă de revoltă şi anume la grevă. Nu dorim să facem acest lucru, dar dacă suntem obligaţi, suntem împinşi spre acest gest, vom face şi acest gest”.
Eleodor Cârstoiu, preşedinte Promedica: „Prevederea ca medicii să efectueze gărzi până la 48 de ore pe săptămână în mod obligatoriu este o prevedere abuzivă. Codul Muncii prevede până la 48 de ore care ore suplimentare care se fac cu acordul salariatului. Noi vrem ca această sintagmă de obligatorii să dispară din toate textele legale referitoare la muncă”.
Florin Chirculescu, vicepreşedinte Solidaritatea Sanitară: „Medicul parcurge în spital într-o lună cam două norme şi lucrul acesta se întâmplă deoarece în spitale, în momentul de faţă, suntem jumătate din numărul medicilor care ar trebui să fim. Să şi munceşti în plus şi munca în plus să nu îţi fie plătită ca atare, ca ore suplimentare cum spune legea din România, nu altă lege, este un lucru atât de absurd”.
Sursa Digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 19 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 7 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor