Primarii au obligaţia autorizării pentru securitate la incendiu a unităţilor de învăţământ, nu directorii de şcoli!
Uniunea Sindicală Teritorială a Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret” Alba aduce clarificări legale în problema autorizării ISU a unităţilor şcolare
În urma unor articole apărute în mass-media judeţeană pe tema obligativităţii obţinerii autorizaţiei ISU pentru unităţile de învăţământ, Uniunea Sindicală Teritorială a Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret” Alba (U.S.T.F.S.E. „Spiru Haret”) aduce câteva lămuriri legislative în acest sens.
Liderul U.S.T.F.S.E. „Spiru Haret”, prof. Bogdan Cârcoană, a declarat că, potrivit Legii nr. 307/2006, cap. III, art. 30, alin. 2, obligaţia obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu revine persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, beneficiarului investiţiei. Legea nr. 1/2011 a educației naționale, art. 112, alin. 2, arată limpede că terenurile şi clădirile unităţilor de învăţământ fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Coroborând cele două prevederi legislative, reiese foarte clar că obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine unităţii administrativ-teritoriale (U.A.T.), în calitate de proprietar al imobilelor ce deservesc procesul de învăţământ.
„Noi considerăm că uneori se interpretează greşit prevederile art. 30, alin. 2 din Legea nr. 307/2006, aruncând în sarcina directorilor de unităţi de învăţământ obligaţia de a obţine autorizaţia ISU, în presupusa lor calitate de beneficiari ai spaţiilor de învăţământ. Din păcate, nu se observă că această menţiune a legii apare la finalul articolului respectiv, fiind o excepţie introdusă de legiuitor în cazul în care nu se cunoaşte proprietarul imobilului stipulat în prima parte a art. 30, alin. 2 din Legea 307/2006. Cu siguranţă legiuitorul a avut în vedere faptul că în România există încă foarte multe imobile cu proprietate incertă sau în curs de stabilire şi, în consecinţă, pentru a nu lăsa nicio clădire neautorizată ISU, a stipulat că şi beneficiarul clădirii poate obţine această autorizaţie”, a spus liderul sindical.
„În cazul clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ, conform art. 112. alin. 2 din Legea nr. 1/2011, proprietarul, administratorul şi finanţatorul lor este unitatea administrativ-teritorială de care aparţin acestea. Drept urmare, considerăm că U.A.T. are obligaţia să întreprindă toate demersurile legale de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu pentru clădirile unităţilor de învăţământ pe care le au în administrare şi să nu «arunce» în sarcina directorilor de şcoli aceste acţiuni care nu sunt de competența acestora”, a spus, la rândul său, prof. Daniel Fonoage, directorul Școlii Gimnaziale „Iancu de Hunedoara” Sîntimbru.
„Ameninţările la adresa directorilor de şcoli cu posibile amenzi le considerăm nepotrivite şi nefundamentate legal, deoarece managerii unităţilor şcolare nu au competențe legale sau profesionale să efectueze astfel de acţiuni privind autorizările ISU. Totodată, evidenţiem că în aceeaşi situaţie se încadrează şi acţiunile de autorizare de către Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială sau Direcția de Sănătate Publică Alba”, a concluzionat președintele U.S.T.F.S.E. „Spiru Haret” Alba, prof. Bogdan Cârcoană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Căminul Cultural din Rimetea va fi reabilitat printr-o finanțare PNRR. Licitația de peste 1 milion de lei lansată pe SEAP
Căminul Cultural din Rimetea va fi reabilitat printr-o finanțare PNRR. Licitația de peste 1 milion de lei lansată pe SEAP Administrația comunei Rimetea, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede reabilitarea moderată a a Căminului Cultural din Rimetea. Citește și: Primăria Ocna Mureș va fi modernizată printr-o finanțare PNRR. Licitația de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Curier Județeanacum 3 zile
Molnar Bianca, albaiulianca șefă de armă, pe arma Geniu, a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești. Ce medie a avut absolventa
-
Curier Județeanacum 3 zile
29 iulie 2024 | ZIUA Imnului Național al României, sărbătorită la Alba Iulia. Ceremonial organizat în Piața Tricolorului. PROGRAM
-
Curier Județeanacum 2 zile
Cine este bărbatul găsit DECEDAT în apartamentul de pe B-dul Transilvaniei, duminică după- amiază