Fără medici în școli. Multe unități de învățământ din țară încă nu au cabinete medicale pentru elevi
Părinții își trimit copiii la şcoală şi speră să fie în siguranţă, dar în cazul unor accidente, nu are cine să le ofere ajutor. Foarte multe instituţii de învăţământ din România nu dispun de cabinete medicale, deşi legea îi obligă pe directori să le înfiinţeze. Sau cel puțin să aibă un contract cu un medic din localitate.
Pe de altă parte, eforturile lor se lovesc de lipsa medicilor în sistem și de bugetul sărac al primăriilor. Este un cerc vicios, în care singurii care au de suferit sunt copiii și implicit părinții lor.
Scarlatina, tuberculoza sau hepatita infecţioasă sunt doar câteva dintre bolile uşor transmisibile într-o colectivitate, mai ales acolo unde copiii nu sunt supravegheaţi de un medic sau un asistent. Pe lângă astea, există riscul unor accidente grave.
Sunt și alte cazuri, de exemplu, de pediculoză, care se răspândesc foarte repede în colectivitate, în lipsa unui medic, în unitatea de învățământ.
Paradoxal, în ciuda legii, multe dintre posturile pentru medicii şi asistenţii care ar trebui să lucreze în şcoli sunt blocate de Ministerul Sănătății.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan