Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputatul PNL de Alba Claudiu Răcuci: PSD respinge fără să clipească un proiect în favoarea persoanelor cu handicap accentuat şi grav

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deputatul PNL de Alba Claudiu Răcuci acuză cu virulenţă majoritatea parlamentară PSD-ALDE de cinism în formă continuată, deoarece senatorii PSD au votat fără să clipească pentru respingerea unui proiect legislativ care ar fi uşurat viaţa persoanelor încadrate în grad de handicap accentuat şi grav, aceştia argumentând că, deşi proiectul e bun, e în favoarea oamenilor, atâta vreme cât nu l-au iniţiat ei, atunci nu trebuie să treacă:

„În luna mai am înaintat o propunere legislativă prin care doream să pun capăt umilinţei la care sunt supuse persoanele cu handicap accentuat şi grav, de a sta ore şi zile la cozi, pentru a primi o ştampilă din partea unor comisii de evaluare. O persoană cu handicap grav sau accentuat nu poate fi umilită, pe tot parcursul vieţii sale, de birocraţia mizerabilă care afectează tot mai profund România. Gândiţi-vă ce efort face o persoană cu handicap grav, ca să meargă zeci de Km şi să mai stea şi la coadă, cu orele sau cu zilele, pentru ca o comisie să constate că handicapul său grav nu a dispărut sau să i se spună că programul cu publicul s-a terminat şi să revină altă dată! Propunerea mea era simplă şi primise un aviz favorabil de la Consiliul Legislativ. Pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, care nu se pot deplasa, comisiile de evaluare, plătite din banii noştri, tebuiau să se deplaseze ele la domiciliul acestora! Astăzi, la Senat, parlamentarii PSD-ALDE din Comisia pentru muncă au dat un vot negativ, fără nici măcar să se gândească la răul uriaş pe care îl fac, sub pretextul că, deşi proiectul rezolvă o problemă dureroasă a oamenilor, atâta vreme cât acesta nu este iniţiat de PSD nu trebuie să treacă. Altfel spus, nu au avut nici un argument obiectiv pentru a respinge proiectul. La fel de grav este faptul că şi Comisia pentru drepturile omului din Senat a dat un aviz negativ, fără să precizeze şi motivele obiective pentru care a făcut acest lucru. Nici măcar reprezentanţii Guvernului nu au avut argumente şi nici nu au formulat un punct de vedere oficial, însă, pe la colţuri, unii reprezentanţi ai Guvernului s-au exprimat în sensul că e prea greu să trimitem comisiile la persoanele cu handicap grav şi atunci ar fi mai bine să vină persoanele cu handicap grav, chiar şi netransportabile, la comisie. Votul de astăzi din Senat al parlamentarilor PSD-ALDE este expresia cea mai fidelă a faptului că aceştia nu ştiu care sunt problemele de zi cu zi ale oamenilor şi că problemele persoanelor cu handicap nu-i preocupă în niciun fel! Am crezut că votul pentru Ordonanţa nr. 60 fost o greşeală, pe care cei din PSD şi ALDE o vor regreta. Acum văd că nu le pasă în nici un fel de persoanele cu handicap, ci, dimpotrivă chiar iau măsuri împotriva lor.

Faţă de persoanele încadrate în grad de handicap accentuat şi grav, îmi cer eu scuze pentru modul cinic în care au votat senatorii PSD şi ALDE. Chiar dacă am pierdut o bătălie, cu acest proiect, mai avem o şansă în Camera Deputaţilor, cameră decizională. Pentru acest motiv mă angajez să lupt cu toată forţa şi să conving chiar şi parlamentarii de la putere că românii aşteaptă de la ei decizii corecte şi că aprobarea legii este în avantajul oamenilor.” a declarat deputatul PNL.

Deputat PNL

Claudiu-Vasile RĂCUCI


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni

Bera Larisa

Publicat

în

Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni Administrația comunei Doștat, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede implementarea unui sistem informatic pentru simplificarea procedurilor administrative în primărie. Citește și: Reabilitarea și modernizarea primăriei Doștat: Licitația de aproape jumătate de milion de lei, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea