România, pe locul 6 în UE în topul statelor cu cel mai scăzut şomaj. Numărul de şomeri a scăzut în ultimul an
În ultimul an, România are mai puţin de 500.000 de şomeri, cu 200.000 – 300.000 mai puţini faţă de acum un deceniu. Doar în ultimul an numărul de şomeri a scăzut cu 50.000.
Rata şomajului calculată după standardele Biroului Internaţional al Muncii (BIM) a ajuns la 5,1% în luna august, în scădere cu 0,6% faţă de luna august a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, numărul de şomeri a ajuns în august la aproximativ 466.000 de persoane, în scădere cu 48.000 de persoane faţă de anul trecut.
Cu un şomaj de numai 5,1% în august, România se află pe locul şase în Uniunea Europeană în topul statelor cu cel mai redus nivel al şomajului, după Cehia (cu o rată a şomajului de 2,9% în august), Germania (3,6%), Malta (4,2%), Olanda (4,7%) şi Polonia (4,7%). De altfel, luna august este a 11-a lună consecutivă în care numărul de şomeri din România este sub 500.000 de persoane, având astfel cele mai scăzute niveluri din istorie. În luna august a anului 2004, de exemplu, rata şomajului din România era de 8%, iar numărul de şomeri era de aproape 800.000 de oameni.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează Dacia Duster s-a calificat în finala competiției Mașina Anului 2025 în Europa, concurând cu alte șase modele pentru acest titlu, selectate dintr-o listă cu nu mai puțin de 42 de candidați. Citește și: Vânzările autovehiculului Dacia Spring s-au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918