25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
În fiecare an, pe data de 25 septembrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Mediului Marin, eveniment care readuce în prim-plan problematica poluării şi reducerii populaţiei subacvatice la nivel mondial.
Marea – Continentul albastru – poate fi numită pe drept cuvînt, uriaşa piramidă a vieţii. În mediul marin, viaţa se desfăşoară de la zonele polare şi pînă la Ecuator, de la suprafaţa apei şi pînă în abisurile scăldate în întuneric şi mister. Pe deasupra, viaţa din mare este fascinantă, prin abundenţa şi varietatea vieţuitoarelor; scara acestora se întinde de la microorganismele marine şi pînă la balenele din zona antarctică.
Influenţa umană asupra mediului marin, variază dramatic de la un ecosistem la altul. Cele mai afectate zone sunt recifele de corali, iarba marină, crângurile de mangrove, recifele şi platformele stâncoase.
Ziua Internaţională a Mediului Marin, care se sărbătoreşte în fiecare an, este destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere.
UE s-a implicat activ în protejarea şi conservarea mediului marin, depunând eforturi pentru stabilirea unor standarde de siguranţă mai riguroase şi pentru combaterea pescuitului ilegal.
Republica Moldova avînd ieşire doar la Marea Neagră, prin intermediul fl. Dunărea şi a r. Nistru, se implică tot mai frecvent prin diverse programe şi proiecte la protecţia şi conservarea mediului marin.
Direcţia Monitoring al Calităţii Mediului din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în conformitate cu „Convenţia de cooperare pentru protejarea şi utilizarea durabilă a fl. Dunărea”, care este unul din marile fluvii ce se varsă în Marea Neagră şi în corespundere cu „Acordul Bilateral dintre Guvernul Republicii Moldova şi al Ucrainei, referitor la utilizarea şi protecţia în comun a apelor transfrontiere”, realizează monitoringul integrat asupra calităţii apei r. Prut şi Nistru, care se varsă direct sau indirect în Marea Neagră. De asemenea, colaboratorii Direcţiei Monitoring al Calităţii Mediului, participă în calitate de experţi în grupul de lucru Monitoring şi Evaluare (MAEG) al Comisiei Internaţionale a Dunării (ICPDR), care are şi menirea de protecţie prin intermediul fl. Dunărea a bazinului Mării Negre.
Astfel Republica Moldova contribuie la fel pentru menţinerea nealterată a unui mediu sănătos în bazinul Mării Negre, atît pentru generaţiile prezente cît şi viitoare.
Mediul marin este o moştenire preţioasă care trebuie protejată, conservată şi refăcută, obiectivul final fiind acela de a menţine biodiversitatea şi de a asigura mării aspecte variate şi dinamice, care să fie curată, sănătoasă şi productivă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan