Presiune pe „alb-negri” şi Adorian Himcinschi, înaintea derby-ului cu Industria Galda
Unirea Alba Iulia nu se simte deloc confortabil în acest start de sezon în eşalonul terţ, în dreptul trupei conduse de Adorian Himcinschi stând o unică victorie în 4 jocuri: succes pe „Cetate” în derby-ul judeţean cu Metalurgistul Cugir. Nici prestaţiile formaţiei din Cetatea Marii Uniri nu încântă, iar în deplasare bilanţul este nul, atât ca puncte cât şi ca goluri înscrise. Un unic argument în favoarea albaiulienilor: şi „U” Cluj, marea favorită la promovarea în Liga a 2-a a strâns tot 4 puncte.
*Alexandru Giurgiu, absenţă importantă
Vineri, de la ora 17.00, pe arena din municipiul reşedinţă de judeţ este un nou derby judeţean: Industria Galda de Jos fiind pe prima poziţie, fără eşec în 360 de minute stagionale şi cu un ascendent moral, după ce a eliminat Unirea Alba Iulia din Cupa României, la loviturile de departajare, în cursul săptămânii precedente. Amfitrionii au probleme majore de efectiv, pe lângă mai vechii absenţi Goguţa şi S. Iacşa lipsind şi mijlocaşul Al. Giurgiu (din pricina unei infecţii), o pierdere majoră pentru unirişti. Revine juniorul R. Scrob, incerţi fiind S. Fulea şi Ad. Matei, cu şanse de recuperare până la ora jocului. „Partida din cupă este deja amintire, a fost un duel în altă competiţie, datele problemei sunt schimbate. Nu ne apasă nimic, nu simţim o presiune suplimentară, dar la fel ca şi jocul cu Metalurgistul Cugir, vrem să ne impunem, pentru că jucăm acasă, în faţa fanilor”, a spus antrenorul Adorian Himcinschi. Acesta a afirmat că nu-şi simte postul periclitat, în ciuda zvonurilor, dar îşi doreşte un rezultat pozitiv într-o partidă a orgoliilor. „Derby-urile judeţene sunt partide aparte, stârnesc interes. Ne cunoaştem unii pe alţii, antrenori şi jucători, şi firesc că asemenea întâlniri aduc ambiţii suplimentare. Este al treilea duel cu o echipă din judeţ în ultimele două săptămâni, ne aşteaptă o confruntare dificilă, însă am încredere că putem câştiga”, a declarat antrenorul Adorian Himcinschi. În sezonul 2017-2018, în Seria a 5-a, Unirea Alba Iulia are o victorie, o remiză şi două eşecuri, iar în Cupa României o victorie cu Unirea Dej şi o eliminare în turul al treilea, la penalty-uri, cu Industria Galda de Jos (scorul după 90 de minute 1-1).
Foto: Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
FOTO: România, eșec în primul meci de la Blaj la Campionatul European Under 18 la volei feminin
România, eșec în primul meci de la Blaj la Campionatul European Under 18 la volei feminin, 0-3 cu Spania Reprezentativa României a pierdut primul meci disputat la Blaj în cadrul Campionatului European Under 18 la volei feminin. „Tricolorele” au fost învinse de Spania, scor 3-0 (31-29, 25-19, 25-14), echilibrat fiind doar primul parțial în care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților