FOTO: Oificialități din Letonia, Malta, Italia și Polonia, prezente la Cugir. Festivalul „Toamna Cugireană” găzduiește un eveniment din cadrul proiectului “Small Markets at The Heart of The European Economy”
Anul acesta, Festivalul ”Toamna Cugireană” găzduiește al treilea eveniment din cadrul proiectului internațional “Small Markets at The Heart of The European Economy”, în care orașul Cugir este partener. Cu această ocazie, în orașul de la Poalele Drăganei sunt prezente în aceste zile oficialități din Letonia, Malta, Italia și Polonia.
În proiect sunt 11 parteneri: Mellieha (Malta), Suwalki (Polonia), Cugir (România), Casalborgone (Italia), Riga (Letonia), Vecpiebalgas Novads (Letonia), Amatas Novads (Letonia), Adenau (Germania), Stalbes Pagasts-Pargaujas Novads (Letonia), Acquaviva Delle Fonti (Italia) şi Cavriglia (Italia).
Astfel, la Casa de Cultură s-au desfășurat, vineri, acțiunile celui de al treilea eveniment al proiectului, al cărui scop este de a acorda tuturor cetăţenilor europeni posibilitatea de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.
De asemenea, oficialitățile străine au participat, sâmbătă, la deschiderea oficială a Festivalului Toamna Cugireană.
La începutul anului 2016 municipalitatea din Mellieha (Malta) a aplicat în cadrul programului „Europa pentru cetăţeni 2014-2020” Componenta 2 – Implicare democratică şi participare civică Măsura 2.2 – Reţele de oraşe, proiectul „Small Markets at the Heart of the European Economy”.
Obiectivul general al programului este acela de a acorda tuturor cetăţenilor europeni posibilitatea de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.
Proiectul a fost pozitiv evaluat şi totodată aprobat pentru finanţare nerambursabilă de către Comisia Europeană. Comunitatea Mellieha (Malta), fiind solicitantul principal, va implementa proiectul şi va organiza toate activităţile aferente, acestea derulându-se în Malta, Letonia, România şi Italia.
Obiectivul general al acestui proiect este de a aduce diferiţi „stakeholders” din economia pieţelor mici şi vulnerabile, pentru a identifica modalităţi de a construi o economie mai puternică care să raspundă la oportunităţile şi provocările Uniunii Europene. Obiectivele specifice sunt: – să construim economii mici puternice pentru o piaţă economicăa Europeană puternică – să angajăm avantajele unei pieţe unice și piața unică digitală în economiile mici – să creăm oportunităţi de finanţare pentru microîntrepreinderi – să dezvoltăm abilităţi de diminuare a asimetriei și a reduce exodul de inteligenţă din localitățile rurale – să crestem gradul de participare civică pentru a determina viitorul cetăţenilor şi implicit viitorul Uniunii Europene. Prin intermediul acestui proiect diferite grupuri ţintă, în mod principal antreprenori, ONG-uri din domeniul social, de afaceri, mediu, muncă, şi tineri vor împărtăşi idei referitoare la obstacole şi ameninţări cu care se confruntă în pieţele locale, şi vor identifica noi oportunităţi prezente în UE. Ca o finalitate rezultatele şi recomandările identificate în cadrul proiectului vor fi prezentate într-o publicaţie pe parcursul implementării acestuia.
Activitățile proiectului se vor desfășura în următoarele țări, după următorul calendar: – Mellieha, Malta (Decembrie 2016) – Vecpiebalgas, Letonia (Iulie 2017) – Cugir, România (Septembrie 2017) – Acquaviva Delle Fonti, Italia (Octombrie 2017) – Casalborgone, Italia (Mai 2018). Orașul Cugir a participat la primele două etape ale proiectului, respectiv în decembrie 2016 în Mellieha, Malta și în iulie 2017 în Vecpiebalgas, Letonia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan