Aproape 30 de percheziții, în 8 județe și București, inclusiv în casa lui Dorin Cioabă. Reacția autointitulatului rege al romilor după ce soția sa a fost ridicată de polițiști
Aproape 30 de percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, în opt judeţe şi Bucureşti, într-un caz de evaziune cu prejudiciu de peste 5 milioane de euro. De percheziţii este vizat şi regele Cioabă.
”Printre cei la care se face perchezițiile din județul Sibiu se numără și regele Cioabă”, potrivit surselor menționate.
Polițiștii din Mehedinți, sub coordonarea celor ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, efectuează miercuri dimineață 28 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin evaziune fiscală și spălarea banilor, urmând să fie puse în aplicare 32 de mandate de aducere, potrivit IGPR.
Activitățile se desfășoară în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București.
Conform unui comunicat de presă transmis de Poliția Română, din cercetări a reieșit că, în perioada 2009 — 2014, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi creat un circuit infracțional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligațiilor fiscale.
Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăților comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operațiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.
Ulterior, prin intermediul societăților comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăților, pentru disimularea provenienței ilicite a banilor.
Sighişoara Cioabă, soţia autointitulatului rege al romilor, a ieşit, miercuri dimineaţa, din casă, însoţită de un echipaj de Poliţie.
Aceasta nu a făcut declaraţii şi a urcat într-o maşină a IPJ Mehedinţi.
Potrivit lui Dorin Cioabă, soţia sa, Sighişoara, este vizată de percheziţiile poliţiştilor de la Mehedinţi şi va fi dusă la audieri.
”E vorba de o firmă cu care a lucrat soţia mea la Strehaia, am luat nişte marfă de la ei, îi verifică pe ăia şi au venit la noi. Eu nu am treabă, numai soţia. Soţia este învinuită că a colaborat cu aceşti oameni. Eu acum mă duc în calitatea mea de avocat, jurist să o apăr pe soţia mea. Nu am niciun fel de probleme”, a spus Dorin Cioabă.
Întrebat ce au ridicat poliţiştii de la reşedinţa sa, Dorin Cioabă a spus că nu au avut ce, pentru că firma este în faliment de zece ani.
Autointitulatul rege al romilor a adăugat că soţia lui a cumpărat de la firme din Strehaia deşeuri de plumb şi plumb, iar poliţiştii consideră că aceste vânzări şi cumpărări sunt fictive.”Este vorba, în acest caz, de patru facturi în valoare de 20.000 de lei”, a afirmat Cioabă.
Sursa Agerpres, Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan