La Spitalul Judeţean Alba, investiţii în confortul şi sănătatea pacienţilor
Acum, cu ajutorul noului aparat se poate depista cancerul pulmonar
Pacienţii, personalul medical şi deopotrivă vizitatorii Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba au scăpat în sfârşit de omniprezentul miros de „cantină” emanat până acum din subsolul instituţiei, unde fiinţa vechiul bloc alimentar. Azi, 30 decembrie, a fost inaugurat oficial noul compartiment de pregătire a hranei pentru bolnavii internaţi, o investiţie cifrată la 230.000 de lei şi suportată de Consiliul Judeţean Alba. Alături de medicii şefi de secţie, asistentele şefe şi directorii spitalului, la inaugurare au participat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, adjunctul acestuia Sorin Bumb, primarul Mircea Hava, senatorul PDL Alexandru Pereş, deputatul PDL Clement Negruţ.
Diana Mârza, directoarea economică a Spitalului Judeţean Alba a precizat că renovarea şi modernizarea blocului alimentar face parte dintr-un amplu proiect de investiţii, de 5,5 milioane de lei, unele în derulare, altele finalizate. Spre exemplu, în 20 decembrie anul acesta au început lucrările de reamenajare a secţiei ATI, ce trebuiesc finalizate până în 20 ianuarie anul viitor. Reabilitarea şi modernizarea secţiei ATI presupune un efort financiar de 760.000 lei. La deschidere secţia va avea în plus 4 aparate de ventilaţie, venite prin Ministerul Sănătăţii şi prin Consiliul Judeţean Alba.
O altă investiţie benefică şi de mult aşteptată de locuitorii din Alba este blocul operator pentru oftalmologie. Cel mai probabil, din lunafebruarie, pacienţii din Alba nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze în alte clinici din ţară pentru operaţii la nivelul ochilor, după ce investiţia de 170.000 de lei în sala de consultaţii şi cea de 850.000 lei în blocul operator este aproape de finalizare.
Totodată, secţia de Oncologie este aproape finalizată, cu dotări la standarde europene.
O noutate absolută este şi cabinetul de explorări bronhoscopice, deservit de dr. Ioana Ghigolea. Cu ajutorul unui bronhoscop ultramodern marca Olympus se poate depista canceul pulmonar, tumorile pulmonare,etc. „ Investigaţia începe cu o anestezie locală şi durează aproximativ 10 minute. Pacientul rămâne sub supravegherea noastră 30 de minute după intervenţie“, a explicat Ioana Ghigolea, medic specialist pneumolog la Spitalul de Urgenţă Alba. Pacienţii din judeţ care vor avea nevoie de astfel de investigaţii vor achita 250 de lei.. Până acum, Spitalul Judeţean Alba plătea 450 de lei pentru fiecare pacient trimis în spitalele din judeţele limitrofe, la care se adăugau cheltuielile de transport cu Ambulanţa.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum se fentează legea anti-păcănele: Metoda prin care cazinourile pot rămâne în orașele care au sub 15.000 locuitori
Cum se fentează legea anti-păcănele: Metoda prin care cazinourile pot rămâne în orașele care au sub 15.000 locuitori Legea care interzice aparatele cunoscute drept păcănele în localitățile care au mai puțin de 15.000 de locuitori ar urma să intre în vigoare pe 28 aprilie. Însă, primăriile din sate si comune au început să emită adeverințe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi