MARȚI: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia prezintă exponatul lunii septembrie: o cataramă neolitică, veche de 6000 de ani, descoperită în cercetarea arheologică de la Tărtăria
Marți, 5 septembrie 2017, ora 11.00, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii septembrie, O cataramă neolitică realizată din scoica Spondylus gaederopus Linnaeus, 1758.
Artefactul aflat în colecția de preistorie a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia provine din cercetarea arheologică sistematică efectuată în anul 2010 la Tărtăria-Gura Luncii, comuna Săliştea, judeţul Alba.
Catarama având o vechime de aproximativ 6000 de ani a fost confecţionată din valva superioară sau stângă a scoicii din specia Spondylus gaederopus Linnaeus, 1758. Această scoică, denumită popular midia spinoasă/cu ţepi a Europei, este o moluscă bivalvă marină ce are ca habitat Marea Mediterană. Artefactele obţinute din scoica Spondylus sp. au jucat un rol important social, simbolic şi ritualic în neolitic.
Cataramele sub formă de V, realizate din valva superioară sau stângă a scoicii şi brăţările sunt întâlnite în mormintele bărbaţilor şi erau caracteristice acestora, pe când medalioanele de tipul celui descoperit la Tărtăria au fost găsite în mormintele femeilor.
În urma analogiilor cu piese similare putem presupune că piesa a aparținut unei femeie care era membra unei clase sociale înalte, având – chiar – un rol de conducere al comunităţii preistorice de aici.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan