Șeful Poliției Alba, întrebat de sensul giratoriu de la magazinul Unirea: Este oportun, dar semaforul cu trecerea de pietoni e prea aproape
Comisarul șef de poliție Mihai Rus, șef al Poliției Alba, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sensul giratoriu de la magazinul Unirea din Alba Iulia este oportun, dar semaforul și trecerile de pietoni sunt prea aproape de centrul intersecției.
Comisarul șef de poliție Mihai Rus a fost întrebat, de jurnaliști, dacă sensul giratoriu din centrul municipiului Alba Iulia este util, în condițiile în care acolo au avut loc mai multe accidente, după ce șoferi care circulau din direcții diferite au avut simultan culoarea verde și s-au ciocnit, după ce nu au ținut cont de regulile din intersecție.
”Este oportun însă consider că dacă acele treceri de pietoni s-ar fi realizat la o distanță puțin mai mare de centrul intersecției s-ar fi fluidizat mai bine traficul”, a spus Mihai Rus.
El a explicat că în general sensurile giratorii contribuie la o fluidizare a traficului rutier, însă a adăugat că în Alba Iulia trecerile semaforizate de pietoni ar trebui amplasate la o distanță mai mare de centrul intersecției.
”Sigur, aceste sensuri giratorii duc la o fluidizare mai bună a traficului rutier atunci când se circulă în aceeași direcție. E de luat în considerare și celelalte aspecte: că sunt foarte multe valori ale traficului pietonal. Sunt pietoni mulți care traversează strada, sunt acele semafoare care sunt în imediata apropiere a intersecției, ele au toate culoarea verde. Sigur că cel care circulă și nu cunoaște bine localitatea, vede culoarea verde și consideră că are prioritate, și uneori ignoră că aceeași culoare ar putea să o întâlnească și cel care vine din dreapta. Atunci există riscul unor accidente de circulație. În general sensurile giratorii ușurează și fluidizează traficul rutier”, a mai spus Mihai Rus, întrebat de sensul giratoriu de la magazinul Unirea din centrul municipiului Alba Iulia.
Acesta a adăugat că mulți șoferi nu țin cont că unele semafoare sunt realizate strict pentru pietoni.
”Semaforul este pentru pietoni, însă este prea aproape de sens. Mulți confundă că acel semafor a fost realizat pentru pietoni. Ne-am fi dorit ca acele treceri de pietoni să nu fie în imediata apropiere a sensului giratoriu, să fie în proximitate, dar la o distanță puțin mai mare pentru că atunci și riscul unor accidente de circulație ar mai scădea, nu s-ar mai realiza acel blocaj și s-ar fluidiza mai bine traficul rutier”, a mai spus Mihai Rus.
Mai multe accidente au avut loc în sensul giratoriu de la magazinul ”Unirea”, iar o parte din mașinile care s-au ciocnit au ricoșat în sediul băncii Raiffeisen, aflat în apropiere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | TRAFIC ÎNCHIS pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza rafalelor puternice de vânt: Mai mulți copaci și indicatoare rutiere au fost rupte
VIDEO | TRAFIC ÎNCHIS pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza rafalelor puternice de vânt: Mai mulți copaci și indicatoare rutiere au fost rupte Traficul rutier va fi închis pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza condițiilor meteo extreme. Potrivit DRDP Brașov, rafalele de vânt puternic au doborât mai mulți copaci […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan